• evenimentul a avut loc marți, 14 mai, la sediul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale • potrivit Directivei 2041/2022 a Uniunii Europene, fiecare stat membru va avea nivelul venitului minim în funcție de condițiile sociale, economice și de evoluția indicatorilor economici
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a organizat marți, 14 mai, consultări cu partenerii sociali din sindicatele și patronatele reprezentative din toată țara pentru elaborarea proiectului de act normativ privind transpunerea în legislația națională a Directivei Europene privind stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată.
Potrivit MMSS, formula care va fi stabilită va ține cont de puterea de cumpărare, de nivelul câștigului salarial mediu brut și de productivitatea muncii.
Directiva 2041/2022 urmează să fie transpusă în România în cursul acestui an. Actul legislativ al Uniunii Europene stabilește că fiecare stat va avea nivelul venitului minim stabilit în funcție de condițiile sociale, economice și de evoluția indicatorilor economici, precizează Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul din cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este, începând cu 1 octombrie 2023, de 3.300 lei lunar, fără indemnizații, sporuri şi alte adaosuri.