• președintele clubului Hobby Auto Sport Brăila prezintă ultimele detalii referitoare la Raliul Prieteniei Brăila - Dobrich
Participanții la ediția 2025 a Raliul Prieteniei Brăila - Dobrich fac ultimele pregătiri, iar organizatorii ne prezintă surprizele din acest an.
”Începând din anii 1977-1978 a devenit o tradiție ca în toamnă să asistăm la o întalnire a automobiliștilor pasionați din estul Europei, adică din orașele Brăila și Dobrich din Bulgaria.
Întălnirea de socializare, de confruntare cu ”zumzetul motoarelor” se numește Raliul Prieteniei Brăila – Dobrich și a ajuns la ediția a 39-a.
Anul acesta avem cateva elemente inedite:
- startul se va da din preajma farului renumit din Shabla - Bulgaria, pe țărmul Mării Negre, o gazdă primitoare;
- traseul va fi unul nou, pe litoralul bulgar, și partenerii de organizare sunt “debutanți” în activitatea aceasta;
- vom avea la start un numar record de echipaje participante: câte 15 din fiecare țară, în total aproximativ 30 de mașini ce vor concura pe 15 probe speciale, pe distanța a 4 zile de concurs, cu o organizare profesională la amănunt. Cea mai palpitantă probă va fi un minicircuit desfășurat în centrul municipiului Braila, zona hotelului Traian și piața Poligon, pe întuneric, după orele 19.00.
Aici dorim să-i avizăm pe cei care locuiesc pe străzile Belvedere, Teatrului, Rosetti și Piața Poligon să nu parcheze mașinile, seara, în data de 18 octombrie pe aceste străzi, iar pasionații acestui sport, ca spectatori, să respecte indicațiile organizatorilor și arbitrilor.
Spectacolul de seară ne propunem să dureze circa 2 ore de concurs. Numărul mare de participanți și numărul de solicitări pe care le-am avut din luna august, ne fac să considerăm un an de vârf al activității. Apreciem sprijinul administrației locale Brăila și Chiscani pentru aceste evenimente automobilistice.
Desfășurarea concursului pe durata a 4 zile, socializarea seara la cinele comune, ne demonstrează că acest ”combustibil”, prietenia, este cel ce alimentează ”motorul” acțiunii transfrontaliere, singura competiție de gen în Balcani. De altfel interesul manifestat de federațiile de la București și Sofia ne-au mobilizat să continuăm și, prin traseul stabilit, să promovăm stațiunile de vacanță Albena din Bulgaria și Lacu Sarăt.
Să menționăm ca mașinile sunt unele normale, de stradă, piloții vor purta căști de protecție, centuri, iar în selecționata brăileană, printre automobilele cu ”ștaif” gen Audi, Mercedes etc., vom avea două automobile Dacia 1310 și 1410 și 3 Dacia Logan. Echipajele vor fi formate de tineri care ne dau speranța că edițiile următoare se vor desfășura prin grija și entuziasmul lor. Așadar îi invităm pe cei dornici, să se înscrie din vreme, întrucât în 2026 ediția jubiliară va porni din Brăila.
Probele vor fi cronometrate cu celulă și afisaj de construcție locală, arbitrajul se va face în colaborare româno - bulgară, iar premierea generală se va desfășura duminică, 19 octombie, orele 20,30, când toți participanții vor primi trofee, cupe personalizate, medalii și diplome nominalizate, așa încât să povestească nepoților raliul din acest an. Acestea sunt ultimele informații înainte ca grupul brăilenilor să formeze o caravană a participanților și să plece spre primul punct din traseul stabilit și cele 15 probe de autoslalom sau de urmărire simultană, specifice raliului.
Organizatorii raliului din acest an sunt ACK Motorsport Dobrich și ACS Hobby Auto Sport Brăila, cluburi nonprofit, cu activitate organizatorică recunoscută”, sunt informațiile oferite Valentin Nemțanu, președintele clubului Hobby Auto Sport Brăila.
 
        
     
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
