Contrabanda cu ţigări, o «afacere» de familie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Contrabanda cu ţigări, o «afacere» de familie

Aproape 200 pachete cu ţigări de contrabandă au fost găsite la domiciliul unor soţi din localitatea Tufeşti. Marfa a fost descoperită în urma pecheziţiilor efectuate de anchetatori, acum cei doi soţi fiind trimişi în judecată pentru infracţiunea de contrabandă.
În rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila se arată faptul că înculpaţii Valerica Popîrţac, de 44 de ani, şi soţul său, Marian, de 48 de ani, administrează un magazin ce funcţionează chiar la domiciliul lor, din localitatea Tufeşti. Pe 27 iunie 2014, anchetatorii au efectuat percheziţii la domiciliul şi magazinul celor doi, fiind descoperită marfa de contrabandă. În locuinţă au fost găsite 175 pachete de ţigări "Plugarul", având aplicate timbre din Republica Moldova, precum şi 16 pachete cu ţigări "Viceroy" având aplicate timbre din Ucraina. La magazin însă, au găsite doar câteva pachete de ţigări, marfa urmând să fie adusă, cel mai probabil, atunci când cererea din partea clienţilor era mai mare. Dacă ţigările de contrabandă nu erau expuse la vânzare, nici nu atrăgeau atenţia.
Totuşi, anchetatorii au "mirosit" afacerea soţilor Popîrţac. Ţigările au fost depuse la camera de corpuri delicte a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, iar Direcţia Finanţelor Publice a comunicat că valoarea totală a prejudiciului adus bugetului de stat, prin deţinerea celor 194 pachete de ţigări introduse ilegal pe teritoriul României este de 2.178 lei, ce se compune din taxe vamale, accize şi TVA. Audiaţi fiind, soţii Popîrţac au declarat că inculpata a cumpărat ţigările de la o persoană necunoscută, care făcea comerţ ambulant, pentru a le da persoanelor pe care le folosesc la muncă.
După cum arată procurorii, întrucât bunurile purtau în mod vizibil însemnele provenienţei din spaţiul extracomunitar, fără a fi însoţite de documente justificative, având în vedere şi preţurile minime pe care inculpata le-a plătit, este evident că la momentul dobândirii aceasta a cunoscut provenienţa ilicită a ţigărilor. În concluzie, faptele inculpaţilor Valerica şi Marian Popîrţac, prinşi în timp ce deţineau şi ofereau spre vânzare ţigări, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă. Procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a celor doi, dosarul fiind trimis spre soluţionare la Judecătoria Însurăţei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro