Pentru că, sincer, mi se pare o sumă uriaşă 7,7 miliarde pentru doar 20 de metri, adică aproape 400 milioane de lei vechi pentru fiecare metru liniar. Mie mi se pare scump, dar, la urma urmei, cine sunt eu să mă înfurii şi să fac asemenea afirmaţii!? Eu sunt doar un contribuabil oarecare, obligat prin lege să-şi achite taxele şi impozitele. Cel puţin asta vor să cred autorităţile. Mai sunt şi ziarist, dar nici asta nu m-ajută deocamdată. Bunea Stancu, preşedintele CJ, a spus clar în conferinţă de presă, iar primarul Aurel Simionescu, aflat în imediata lui apropiere l-a aprobat tacit, neluând poziţie, că doar "n-a ajuns slugoiu' lu' Obiectiv" ca să dea socoteală cum se cheltuie banul public! Aşa că, până autorităţile vor înţelege că sunt obligate să informeze cetăţenii despre modul în care sunt cheltuiţi banii din buget, mă resemnez cu promisiunea primarului că, scump sau nu, restul de până la 1.000 metri liniari (cât măsoară întreaga zonă de promenadă a falezei, respectiv între Moara Violatos şi Ştrandul pentru Copii), se va face "în timp, funcţie de sursele de finanţare". Asta, deşi sunt conştientă că până vor fi identificate din nou fonduri va curge multă apă pe Dunăre.
Dar, până la urmă, poate că şi Stancu are dreptate: de ce mor eu de grija cheltuirii banului public la Brăila, când România toată e campioană la aruncat banii pe contracte extravagante!? Căci, la urma urmei, de ce ar fi atât de scump un metru liniar de faleză când un kilometru din Autostrada Soarelui a ajuns la 10 milioane de euro iar din cea a Transilvaniei, la 11 milioane de euro. De ce să fiu aşa suspicioasă când fiecare din cei 55 km din autostrada care va lega Braşovul de Comarnic, va costa multe milioane de euro, în total vreo 4,8 miliarde?
Şi dacă doar la transporturi ar fi probleme! Gândiţi-vă câte şcoli din mediul rural şi-au construit în ultimii ani grupuri sanitare de miliarde, dar care zac nefolosite, cu lacăte pe uşi pentru că nu există apă curentă, posibilităţi de încălzire iarna, ba chiar în unele cazuri nici măcar copii care să le folosească! Gândiţi-vă, de asemenea, la achiziţiile aberante făcute la diverse ministere, care au decontat de la cantităţi impresionante de whisky, la chiloţi tanga, prezervative sau OB -uri, achiziţii care au sfidat legea dar şi bunul simţ. Amintiţi-vă de celebrele Loganuri, de nebunia care a guvernat ani la rând Romsilva (ca de exemplu banalele ace de cravată, care au fost cumpărate cu 2,1 milioane de lei bucata). Păi, până şi cu fondurile europene românii şi-au permis să facă jonglerii! Şi câte şi mai câte, ştiute şi neştiute. Dar mai ales nesancţionate sau mult prea blând sancţionate.
Lista cu cheltuieli bizare ar putea continua la nesfârşit, ca şi cea cu proiecte inutile în care s-a investit enorm ori cea cu lucrări efectuate la preţuri umflate sau, mai rău, cea cu lucrări plătite şi prost făcute sau chiar neonorate. Dar aceasta este eterna şi fascinanta Românie, în care de 20 de ani banul public este banul băieţilor deştepţi, seva din care s-au construit averi impresionante. Exact. Acele averi pe care le plâng acum parlamentarii noştri că ar putea fi impozitate suplimentar!
De aceea, mă întreb şi eu acum ca omul, oare ce am cu faleza lui Simionescu? Pentru că, la urma urmei, trăiesc într-o ţară în care grâul se vinde mai ieftin ca tărâţa, iar uleiul de floarea-soarelui la preţ de mir; ţăranul cumpără litrul de apă minerală cu 1 leu, dar vinde laptele cu 50 de bani. O ţară în care extremele sunt evidente, dar niciodată nu sunt bani suficienţi pentru atenuarea lor. O ţară în care unii copii vin la şcoală cu limuzina, în timp ce alţii merg zilnic, pe jos, de cele mai multe ori pe cărări de munte, la cheremul vremii şi al animalelor sălbatice, kilometri buni. O ţară în care unor pensionari poştaşii le aduc la poartă pensia în 3 bancnote de 100 lei, în timp ce altora li se varsă în cont sume uriaşe, la care mulţi dintre slujbaşi nu visează să le obţină nici măcar prin credit bancar. O ţară cu la fel de multe contraste pe cât de multe sunt cazurile în care banul public este batjocorit sau, mai grav, confundat cu propriul portofel.
Contraste
Din păcate însă, după doar câţiva paşi, filmul se rupe şi te trezeşti dintr-odată, pe aceleaşi vechi alei pline de gropi, invadate de buruieni, excremente şi gunoaie. Şi te cuprinde furia. De ce doar atât, başca pe atât de mulţi bani?
