Controale-fulger ITM la stânile din judeţ. Inspectorii vânează munca la negru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Controale-fulger ITM la stânile din judeţ. Inspectorii vânează munca la negru

Crescătorii de animale din judeţ au fost controlaţi, zilele acestea, de inspectorii de muncă brăileni, în cadrul unei campanii care-şi propune descurajarea muncii nedeclarate. Aşa cum a explicat conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila, acţiunile de verificare s-au derulat dis-de-dimineaţă, în zilele de 3 şi 4 noiembrie, pe raza mai multor localităţi, printre care Cireşu, Oprişeneşti şi Jugureanu, fiind verificate 18 stâne. "În urma controalelor au fost descoperite persoane susceptibile a lucra fără forme legale de angajare, context în care au fost invitate alături de angajatorii lor cu documentele legale pentru finalizarea controlului şi să intre în legalitate acolo unde va fi cazul. Nu au fost aplicate încă sancţiuni, însă intenţia noastră este aceea ca proprietarii de animale să conştientizeze obligaţiile ce le revin pe linia angajării persoanelor care prestează activitate în beneficiul acestora", ne-a declarat Liviu Arhire, inspectorul şef al ITM Brăila.
De precizat că în cadrul controalelor din zilele trecute, inspectorii de muncă au fost însoţiţi de către lucrători din cadrul Jandarmeriei Brăila, fiind o acţiune comună, în vederea identificării persoanelor care lucrează fără forme legale de încadrare în domeniul creşterii animalelor.
"Cu această ocazie au fost identificate 18 locaţii ( stâne, ferme ), unde au fost depistate persoane susceptibile a lucra fără forme legale de încadrare, în timp ce prestau activitate în domeniul creşterii animalelor. Inspectorii ITM au urmărit cu acest prilej să efectueze şi o campanie de informare a celor identificaţi, cu privire la dispoziţiile legale referitoare la încadrarea în muncă, respectiv la drepturile şi obligaţiile ce le revin", a precizat plt. maj. Sorin Neftode din cadrul Jandarmeriei Brăila.
Totodată, proprietarii de animale au fost şi ei atenţionaţi cu privire la obligaţiile ce le revin pe linia angajării persoanelor care prestează activitate în beneficiul lor. În urma controalelor, aceştia au fost invitaţi la sediul ITM Brăila cu documentele solicitate, în vederea finalizării controlului.
Conducerea ITM Brăila a avertizat că seria controalelor tematice în judeţ va continua pe parcursul perioadei următoare, cu scopul descurajării evaziunii fiscale prin muncă la negru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro