Controale suplimentare pe aeroportul Charleroi cu ocazia sărbătorilor pascale catolice | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Controale suplimentare pe aeroportul Charleroi cu ocazia sărbătorilor pascale catolice

Controale drastice au fost instituite pe aeroportul Charleroi din Bruxelles în acest weekend în care este celebrat Paştele de catolici, în condiţiile în care aeroportul se confruntă cu un val suplimentar de pasageri pe fondul închiderii celui din Zaventem, din cauza atentatelor, transmite RTBF.

În condiţiile în care aeroportul Zaventem este închis până marţea viitoare în urma atentatelor din această săptămână, toate zborurile au fost redirecţionate către aeroportul Charleroi şi către cel din Liege, aeroporturi care nu sunt obişnuite cu un val mare de pasageri, relatează RTBF.

Sute de pasageri ajung cu o oră sau două întârziere din cauza acestor devieri, dar şi a controalelor suplimentare.

Prezenţa militarilor şi a poliţiştilor în aeroportul Charleroi a fost întărită, agenţii de securitate fiind prezenţi la intrările în parcare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro