Crima din Vărsătura. Inculpatul, nesincer cu procurorul şi judecătorul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Crima din Vărsătura. Inculpatul, nesincer cu procurorul şi judecătorul

• bărbatul de 76 de ani care este acuzat că şi-ar fi ucis fostul ginere a încercat să mintă organele de anchetă • astfel, în timp ce în faţa procurorului a susţinut că nu a identificat cadavrul, în faţa instanţei inculpatul a arătat că a identificat cadavrul şi l-a învelit cu o folie • probele administrate l-au contrazis, însă

 

La finele săptămânii trecute, o crimă comisă cu sadism a şocat comunitatea din localitatea Vărsătura. Un bărbat în vârstă de 76 de ani este acuzat că şi-a omorât fostul ginere, înjunghiindu-l şi după incendiind cadavrul, chiar în curtea locuinţei. Septuagenarul a fost reţinut de poliţişti şi arestat pentru 30 de zile, în cursul zilei de 11 ianuarie.

Potrivit încheierii de şedinţă, tragedia s-a produs pe 9 ianuarie, în jurul orei 22.00. “Pe fondul consumului de alcool şi a unei stări de ură faţă de victimă (fostul ginere - n.r.), ... (bărbatul de 76 de ani - n.r.) l-ar fi lovit în mod repetat cu cuţitul în curtea locuinţei lor până acesta a decedat. Iar după ce a decedat, folosind unb pet de 2 litri de benzină, l-ar fi incendiat, cadavrul prezentând arsuri numai partea din faţă. Spatele, fiind pe pământ, nu a fost cuprins de foc”, se arată în documentul instanţei remis cotidianului “Obiectiv-Vocea Brăilei”. Totodată, procurorul de caz a ţinut să precizeze judecătorului să se aibă în vedere atitudinea absolut nesinceră a inculpatului în cursul cercetărilor, “încercând la fiecare audiere să-şi nege participarea, dovedeşte lipsa conştiinţei, a firii reci, inumane, insensibile faţă de fapte de o asemenea gravitate şi a intenţiei de colaborare cu organele de urmărire penală în vederea stabilirii situaţiei de fapt reale”. Se pare că locuitorii din Vărsătura îl cunoşteau pe vârstnic ca fiind o persoană extrem de agresivă, atunci când se îmbăta.

Cea care a anunţat poliţia despre înfirătoarea faptă a fost chiar fosta soţie a victimei. Aceasta le-a relatat că şi-a găsit fostul soţ mort, prezentând urme de violenţă, la domiciliul tatălui ei. Probele au indicat o crimă prin înjunghiere şi incendiere. Judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că din probatoriul administrat rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul şi-a omorât fostul ginere. “În concret, inculpatul şi victima locuiau împreună (case diferite situate în aceeaşi curte, sat Vărsătura), victima era fostul ginere al inculpatului, ambii erau consumatori de alcool şi în urma consumului de alcool situaţia dintre aceştia se tensiona. (...) Astfel cum rezultă din declaraţia inculpatului, în seara zilei de 9 ianuarie 2020, acesta a mâncat împreună cu victima şi au consumat băuturi alcoolice. În continuare, susţine inculpatul, victima a plecat în locuinţa proprie. În dimineaţa zilei următoare, arată inculpatul, acesta a găsit un cadavru carbonizat în curtea comună şi, deoarece nu l-a recunoscut, a plecat să cheme un vecin pentru identificarea cadavrului, după care a telefonat fiicei sale, fosta soţie a victimei”, se mai arată în încheierea de şedinţă.

Următoarea menţiune este interesantă, deoarece arată că septuagenarul ar fi încercat să mintă autorităţile şi să-şi ascundă fapta: “Judecătorul de drepturi şi libertăţi va aprecia că situaţia de fapt expusă de inculpat nu corespunde adevărului. Astfel, deşi în faţa procurorului a susţinut că nu a identificat cadavrul, în faţa instanţei inculpatul a arătat că a identificat cadavrul şi l-a învelit cu o folie. De asemenea, instanţa va aprecia că, în ipoteze în care inculpatul nu ar fi recunoscut identitatea cadavrului (astfel cum a afirmat în faţa procurorului), cel mai normal era ca acesta să încerce să contacteze persoana cu care locuia în aceeaşi curte, chiar victima (...)”, potrivit documentului instanţei.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis astfel cererea procurorului de caz în care se cerea arestarea preventivă a bătrânului acuzat de crimă. “Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind de natură să perpetueze şi să amplifice starea de nelinişte în cadrul comunităţii locale”, şi-a motivat judecătorul decizia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro