"După ce sâmbăta trecută le-a cerut peneliştilor să fie naţionalişti, cu intonaţia lui Gheorghe Funar, cel din epoca de aur a PUNR, Crin Antonescu a găsit cu cale să afirme ieri că MRU reprezintă interesele marilor puteri, readucând astfel în prim-plan retorica politică fesenistă, în varianta ce putea fi găsită în gazeta Azi prin '90 sau '91", scrie eurodeputatul Preda.
"Ce mai e liberal în vocabularul politic al lui Crin Antonescu?", continuă el, spunând că "a remarcat mai demult deriva anti-liberală a şefului PNL, care anunţa că vrea să îşi <distrugă> adversarii, nu să-i <înfrângă>".
"Chiar nu mai e nimeni în PNL care să-i spună lui Crin Antonescu că vorbeşte şi acţionează precum socialiştii cei mai înfocaţi? Sau acesta să fie motivul pentru care s-a supărat Andrei Chiliman?", conchide Cristian Preda.
