Croația a câștigat bronzul la Mondialul din Qatar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Croația a câștigat bronzul la Mondialul din Qatar

• echipa pregătită de Zlatko Dalic s-a impus cu 2-1 în finala mică în fața Marocului

 

Penultimul meci de la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar, Croația – Maroc, a fost unul spectaculos pentru că niciuna dintre cele două combatante nu s-a menajat. Cele două echipe se cunoșteau bine, pentru că s-au mai întâlnit în faza grupelor, în urmă cu trei săptămâni, însă atunci scorul a fost egal, 0-0.

Partida din finala mică a început în forță. În minutul 3, portarul Bono a fost aproape de autogol, iar tabela s-a schimbat patru minute mai târziu, când Perisici a recentrat în careul marocanilor, iar fundașul Gvardiol a trimis mingea, cu capul, aproape de vinclul porții și a deschis scorul, min. 7: 1-0 pentru Croația.

Doar două minute s-au bucurat croații pentru că, tot după o fază fixă, Dari a înscris, tot cu capul, și a restabilit egalitatea, 1-1.

Jocul s-a derulat rapid între cele două careuri și, în minutul 42, Croația a lovit din nou, iar de data aceasta decisiv. Orsic a primit o pasă de la Livaja și a șutat la colțul lung, mingea a lovit bara și a poposit în plasa porții apărate de Bono.

În repriza a doua s-a jucat ceva mai prudent. Primele faze notabile au apărut abia din minutul 74. Atunci, la un duel dintre Gvardiol și Amrabat, Croația a cerut penalty, același lucru l-a făcut Marocul când, după o ocazie mare a lui En Nesyri, Hakimi a căzut în careu și a cerut și el lovitură de la 11 metri.

Croația s-a impus cu 2-1 și termină Mondialul pe locul al treilea, după ce la ediția precedentă a jucat finala mare.

 

Croația: Livakovic - Stanisic, Sutalo, Gvardiol, Perisic - Orsic, Modric, Kovacic, Majer - Livaja, Kramaric.

Rezerve: Barisic, Brozovic, Budimir, Erlic, Grbic, Ivusic, Jakic, Juranovic, Lovren, Pasalic, Petkovic, Sosa, Susic, Vida, Vlasic

Selecționer: Zlatko Dalic

Maroc: Bono - Hakimi, Dari, El Yamiq, Attiat Allah - Amrabat - Sabiri, El Khannous - Ziyech, En Nesyri, Boufal.

Rezerve: Aboukhlal, Aguerd, Amallah, Benoun, Chair, Cheddira, Ez Abde, Hamdallah, Jabrane, Munir, Ounahi, Saiss, Tagnaouti, Zaroury

Selecționer: Walid Regragui.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro