Cuţitarul drogat de la Gară nu vrea să stea după gratii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cuţitarul drogat de la Gară nu vrea să stea după gratii

condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni de închisoare, pentru ultraj la poliţist şi tulburarea ordinii publice, inculpatul Ionuţ - Ciprian Sandu a formulat apel împotriva sentinţei • dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galaţi, unde se va da sentinţa finală

 

Recidivistul care s-a drogat cu prenadez şi a provocat scandal în zona Gării speră la o pedeapsă mai blândă. El a fost condamnat, în primă instanţă, la 2 ani şi 10 luni de închisoare, pentru ultraj la poliţist şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, însă a contestat sentinţa. Dosarul în care acuzatul este Ionuţ - Ciprian Sandu, în vârstă de 34 de ani, persoană fără adăpost, a ajuns pe rolul Curţii de Apel Galaţi, judecătorii urmând să decidă pedeapsa finală. Termenul de judecată este stabilit pentru data de 12 martie.

Bărbatul a încercat totuşi să scape de arestul preventiv, însă fără succes. Recent, judecătorii au respins ca nefondată cererea formulată de inculpat privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu.

Atacul violent de la Gară s-a produs în dimineaţa zilei de 21 septembrie 2017, când Ionuţ - Ciprian Sandu, brăileanul care îşi ducea traiul prin zona Gării CFR, s-a drogat bine cu prenadez, apoi şi-a pus un cuţit de 30 centimetri la brâu şi s-a îndreptat către gară. Ajungând pe peron, individul a traversat clădirea prin zona caselor de bilete şi a ieşit pe scările de acces din exteriorul gării. Aici, în prezenţa câtorva zeci de oameni, a scos de la brâu cuţitul şi a început să strige “vă tai, vă tai”. Incidentul a provocat panică printre călători şi taximetriştii din zonă, astfel că femeia de serviciu de la gară l-a sunat pe agentul şef adjunct Claudiu Tănase, de la Poliţia Transporturi, relatându-i cele petrecute. Tănase se afla la birou, împreună cu doi colegi: comisarul şef de poliţie Dănuţ Novac şi agentul Florin Băluţă. Toţi au intervenit pentru a-l linişti pe individul drogat, pe care îl ştiau bine, ba chiar îl mai ajutau cu bani şi mâncare.

Potrivit procurorului de caz, agenţii de poliţie Tănase Claudiu şi Băluţă Florin, ambii în uniforme de serviciu, s-au deplasat în zona din faţa gării şi l-au văzut pe inculpat ameninţând trecătorii şi mai mulţi şoferi de taxi. Agenţii s-au apropiat de scandalagiu şi i-au solicitat să arunce cuţitul, însă asta l-a enervat la culme pe individul înarmat. El s-a îndreptat, ameninţător, către poliţişti, strigând că va băga cuţitul în ei, apoi s-a apucat să îi fugărească. La faţa locului a venit şi comisarul şef Dănuţ Novac, care, cunoscându-l bine pe Sandu, s-a apropiat de el şi a încercat să-l liniştească. Enervat de gestul lui Novac, boschetarul l-a ameninţat şi pe acesta cu moartea. În zonă au mai sosit trei poliţişti de la Biroul Proximitate, care se aflau în patrulare şi care fuseseră alertaţi de mai multe persoane. Într-un final, poliţiştii au reuşit să îl determine pe individ să arunce arma albă, acesta fiind apoi imobilizat. Ionuţ - Ciprian Sandu a fost reţinut pe ordonanţă şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere de arestare preventivă, măsura fiind admisă. A fost apoi trimis în judecată şi condamnat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro