”Învățați, măi, obrăznicăturilor, că doar așa veți fi mereu curioși să priviți la stele!”
Este, probabil, îndemnul care m-a motivat și ambiționat cel mai mult în anii mei de școală. Dorința de a privi mereu sus, mai sus, curajul de a-mi asuma obiective îndrăznețe, tot mai îndrăznețe, ambiția de depăși obstacolele și a construi pentru viitor, toate și-au luat seva din astfel de îndemnuri.
Categoric, atunci când l-am auzit, nu i-am înțeles nici pe departe sensul, pe atunci priveam în sus doar pentru a descoperi ce năzbâtii să mai facem. Dar mesajul a rămas acolo și, mai mult sau mai puțin conștient, l-am urmat, chiar dacă ”stelele” au fost întotdeauna altele – un liceu bun, o facultate, o carieră, un EU care să fie și să să se simtă bine în viața lui.
Da, într-o perioadă în care curajul de a privi prea sus era aproape interzis prin lege, în care uniformizarea, depersonalizarea, umilința, subordonarea mută erau normalitatea, Slavă Domnului!, am avut și profesori care și-au asumat riscul de a ne îndemna să visăm.
Cu recunoștință, doamnelor și domnilor profesori, care ați fost farul copilăriei noastre! Cu infinită admirație doamnelor și domnilor profesori, care, și în aceste vremuri atât de furtunoase, țineți aprinse stelele pentru copiii noștri!
Nu scriu aceste rânduri sub imperiul emoțiilor zilei de 5 octombrie – Ziua Educației, au avut destulă grijă s-o transforme într-o banală zi de stat acasă. Scriu încă sub șocul celei de 3 octombrie, ziua în care Educația, prin bunăvoința clasei politice, a primit un nou ministru - un inginer diplomat în inginerie navală și navigație,cu master în management maritim și portuar. Un specialist care, deși prin natura meseriei ar fi trebuit să știe puterea stelelor, a ales să își primească funcția cu ochii adânc înfipți în bocancii președintelui.
Nu voi intra în amănunte privind profesionalismul doamnei ori ceea ce a recomandat-o pentru această funcție, modul în care i-a înmânat președintelui ordinul de numire spune totul. Am văzut așa o slugărnicie în acest gest, încât orice comentariu ar fi de prisos.
Poate să fie ea experta experților, temeneaua aceea o lipsește de orice valoare ca ministru al Educației. Și, sincer, capul acela prea mult plecat nu o onorează nici ca femeie.
Ce să învețe copiii noștri din o așa atitudine? Cum va gestiona un astfel de ministru un sistem deja putrezicios tocmai pentru că e cariat din interior de slugărnicisme, orgolii prost înțelese, lipsă de verticalitate, de curaj...
Ce să mai spun? O citez: ”Așa să ne ajute Dumnezeu!”