“Dormea din ce în ce mai mult, a început să se îmbrace numai cu haine largi, de culoare neagră, citea din ce în ce mai puțin, iar camera ei era mereu scufundată în întuneric – chiar și atunci când afară soarele strălucea și inunda lumea cu lumina lui. A început să ia în greutate, din ce în ce mai mult și să fie din ce în ce mai furioasă, fără să poată explica accesele ei de furie, îndreptate de cele mai multe ori spre sora ei mai mare. Vocabularul i s-a micșorat, până în punctul în care, uneori, comunica asemenea personajelor din anime-urile de care nu se mai putea desprinde, mai mult prin interjecții cu sonorități asiatice, decât prin cuvinte articulate”. Așa descrie o mamă transformările prin care a trecut una dintre fiicele ei urmare restricțiilor absurde impuse în pandemie. Școala on-line, distanțarea fizică, măștile, socializarea redusă abrupt atât cu ceilalți colegi și prieteni dar și cu rudele care nu locuiesc în aceeași casă, au afectat nu numai procesul de învățământ ci, îngrijorare maximă, sănătatea mintală a copiilor și tinerilor noștri. Culmea, aceleași televiziuni care au promovat frenetic în ultimii doi ani teroarea și frica de moarte sunt aceleași care, mai nou, ne tot atenționează despre depresia, anxietatea și alte boli psihice care au lovit cu putere societatea românească, dar mai ales generațiile tinere. Din păcate, acest subiect este altă sursă de rating și atât. Revenind, analfabetismului funcțional i s-a adăugat analfabetismul social, muuult mai periculos pe termen lung. N-a contat recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății care încă de la începutul răspândirii coronavirusului în forma inițială a opinat că nu este indicată sechestrarea copiilor în fața computerelor care și-așa au încălecat viețile celor mici dar și a tineretului din ziua de azi.
“Aproape de împlinirea unui an de la declanșarea pandemiei de COVID-19, remarcăm din nou criza din domeniul educației provocată de măsurile de carantină. Cu fiecare zi ce trece, copiii care nu pot participa la ore în persoană rămân tot mai mult în urmă, cei mai marginalizați plătind cel mai scump preț”, afirma Henrietta Fore, director executiv al UNICEF, în urmă cu un an. „Nu ne permitem să intrăm într-un al doilea an în care acești copii să aibă un număr redus de cursuri cu prezență fizică sau chiar deloc. Trebuie să se depună toate eforturile pentru a menține deschise școlile sau pentru a le prioritiza în cadrul unor planuri de redeschidere”, mai declara aceeași sursă.
Ce s-a întâmplat la noi? După ce contrar recomandării OMS, având în vedere că nu s-au înregistrat decât extrem de rar cazuri grave la minori, unitățile de învățământ au rămas închise, dintr-odată ministrul Educației Sorin Câmpeanu ține cu dinții de școala în format fizic chit că noua formă Omicron ar fi mult mai contagioasă și ar afecta inclusiv copiii. În plus, testele pe bază de salivă, cu o relevanță mai mult decât controversată, sunt puse cu milioanele la dispoziția școlilor – ce de comisioane s-au mai încasat, iar de ieri a început vaccinarea inclusiv la copiii cu vârste între 5 și 11 ani.
În total, 114.000 doze de vaccin, de la compania Pfizer BioNTech, au ajuns în România și deja vreo 3000 de copii sunt înscriși pentru a fi inoculați. Acum, când pandemia intră în declin, Omicron fiind o formă contagioasă dar mult mai puțin periculoasă decât Delta, acum, când multe țări anunță eliminarea restricțiilor, acum, când inclusiv OMS recomandă renunțarea la certificatul verde pentru că nu și-a dovedit eficiența, acum, când din ce în ce mai mulți medici români refuză să mai facă diferența între vaccinați și nevaccinați singura diferențiere normală fiind între bolnavi și sănătoși, România alege să-și inoculeze copiii între 5 și 11 ani cu un ser experimental! Oare suntem sănătoși? La cap?
Milioane de vaccinuri, milioane de măști, milioane de teste, milioane de analfabeți... Asta-i România Educată a lui Iohannis!