Cu oierii în curte, parlamentarii şi-au votat pensii nesimţite | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cu oierii în curte, parlamentarii şi-au votat pensii nesimţite

Deputaţii şi senatorii au adoptat, ieri, proiectul legii privind pensiile parlamentarilor, cu 287 voturi „pentru", un vot „împotrivă" şi cinci abţineri. În acest timp, oierii veniţi în Bucureşti pentru a protesta faţă de un act normativ care le afectează grav activitatea au forţat cordoanele de ordine. Astfel, senatorii s-au văzut nevoiţi să-i primească pe nemulţumiţi.

Liberalii nu au participat

În privinţa pensiilor speciale, care, în funcţie de caz, pot ajunge la 11.000 de lei pe lună, proiectul adoptat prevede că parlamentarii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat. Nu beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă deputaţii şi senatorii care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracţiuni de corupţie. De precizat că parlamentarii liberali nu au participat la votul pe acest proiect.
Pe de altă parte, dezbaterea referitoare la ţigările electronice, care trebuia să se desfăşoare ieri la Senat, a fost amânată pentru februarie, pentru că accesul invitaţilor în Parlament a fost blocat din cauza oierilor protestatari aflaţi în jurul Parlamentului.

Circulaţie blocată

Oierii care au protestat în faţa Parlamentului pentru abrogarea actului normativ care modifică Legea vânătorii au ieşit din dispozitivul amplasat în Parcul Izvor şi au pornit pe carosabil în jurul Parlamentului. Circulaţia pe Calea 13 septembrie a fost întreruptă, partea carosabilă fiind blocată de o parte dintre protestatari, în timp ce alţii au intrat în curtea Senatului. La acţiunea de protest au participat câteva mii de oieri.
Legea Vânătorii ar putea fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă, după protestele crescătorilor de oi, a declarat Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei de Agricultură a Camerei Deputaţilor. Modificările vor fi dezbătute de un grup de lucru care va fi constituit în acest scop, a afirmat Săpunaru.

Regim de urgenţă

„Nu am avut cum (să vorbesc cu ministrul Agriculturii - n.r), dar au luat legătura secretarii de stat cu domnul Achim Irimescu şi a spus că e de acord, de principiu, să formeze acest grup de lucru şi începând de azi să lucreze până vineri sau luni pentru a putea emite ordonanţa de urgenţă. De asemenea, am înţeles că e de acord şi a discutat cu doamna ministru (Cristiana Palmer, ministrul Mediului - n.r.) pentru modificarea articolelor care chiar necesită un anumit regim de urgenţă, vorbesc de cel cu păşunatul şi cu câinii. (...) Dacă sunt două-trei articole care deranjează acut, în această perioadă, le rezolvăm acum repede, restul de articole pe care le acuză avem timp să le discutăm în comisii şi să vorbim", a afirmat Săpunaru. „OUG va fi aprobată dacă premierul Cioloş va fi de acord. Iniţiatorul ordonanţei trebuie să fie Ministerul Mediului. E puţin probabil ca OUG să fie aprobată mâine. Oricum, ea trebuie să fie aprobată până luni, că din 22 este vacanţă parlamentară, iar Guvernul nu va mai putea aproba decât ordonanţe simple", a afirmat Daniel Constantin.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro