CUP Dunărea te lasă fără apă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CUP Dunărea te lasă fără apă

Un sistem prost gândit şi prost administrat condamnă mii de brăileni să rămână fără apă la robinet în propriile apartamente încinse de soarele verii. Oameni care nu au niciun leu datorie la întreţinere sunt debranşaţi laolaltă cu vecinii rău-platnici împovăraţi de restanţe de zeci şi sute de milioane. Zece blocuri din cartierele Viziru I, Viziru III, Radu Negru şi Vidin au fost decuplate de la reţeaua de alimentare cu apă, de la începutul acestei săptămâni. Unele au fost rebranşate după o zi sau două, altele încă se mai aflau şi ieri în această situaţie ingrată. Debranşate au fost şi cele 31 de blocuri din cartierul ANL Lacu Dulce. Toţi locatarii cartierului respectiv, fără nicio excepţie, s-au trezit fără apă la robinet, marţi dimineaţă. Au fost norocoşi însă: după doar câteva ore cartierul lor a fost rebranşat, iar problema a fost rezolvată. De fapt, nu rezolvată, ci doar amânată. Peste o săptămână sau o lună, ANL Lacu Dulce ar putea rămâne din nou pe uscat, la fel ca şi alte blocuri răzleţe din diverse alte cartiere. Asta pentru că problema restanţelor este prea veche şi deja s-a cronicizat, iar măsurile luate de autorităţi, pe lângă faptul că sunt abuzive, afectând oameni care nu au nicio vină, tratează superficial doar efectele, fără a ataca substanţial adevăratele cauze.

Contorizarea individuală, în aşa fel încât debranşările să nu-i mai afecteze decât pe rău-platnici, aceasta este soluţia pe care o solicită locatarii care se ştiu fără pată şi care s-au săturat să sufere din cauza vecinilor restanţieri. "Eu sunt de acord cu contorizarea individuală, ştiu că presupune nişte costuri dar aş da banii, ca să nu mai am treabă cu vecinul care are datorii fiindcă are greutăţi sau poate nu vrea să plătească pur şi simplu", ne-a spus Leonard Beliciu, locatar al blocului A2, din Viziru III.
Acest bloc a fost debranşat de la reţeaua de apă rece, încă de luni, 23 iunie. Aceeaşi soartă a avut-o şi bl. 12, din Viziru I, bl. 13, din Radu Negru, bl. 6, din Vidin, şi scara 1 a blocului E1, din Viziru III. A doua zi, marţi, 24 iunie, Compania de Utilităţi Publice "Dunărea" Brăila a tăiat de la reţea şi blocurile 33A, 33B, 32 şi E1 din Vidin. Aşa cum s-a procedat şi în urmă cu circa 3 luni, când s-au luat măsuri similare în alte câteva blocuri din municipiu, locatarilor li s-a asigurat posibilitatea de a lua apă de la o cişmea improvizată în stradă.
Neculai Perianu, de la bl. 12, din Viziru I, se numără printre brăilenii care au mai suportat câteva zile fără apă, la debranşarea de astă primăvară. În blocul său s-au acumulat restanţe de zeci de mii de lei, adică sute de milioane de lei vechi, din cauza câtorva vecini. "Din 140 de oameni care locuiesc în blocul nostru, doar vreo 25 -30 au restanţe, restul sunt cu plata la zi. Eu n-am avut un leu datorie de când mă ştiu, dar uite că trebuie să îndur situaţia asta alături de toată lumea. Suntem bătrâni, soţia are probleme cu picioarele, merge în cârje, dar trebuie să ieşim în stradă să cărăm apă cu bidoanele. Noroc că stăm la parter, că altfel nu ştiu ce ne făceam. De spălat, ne spălăm cum putem. Rufele ni le ia fiica noastră, care stă în Obor, şi le spală la ea. Oricum, este o situaţie dificilă pe care trebuie să o suportăm deşi nu avem nicio vină". Întrebat dacă ar fi de acord să plătească pentru a avea apartamentul contorizat individual, pensionarul ne-a spus că da, chiar dacă veniturile familiei sale sunt destul de mici. "Eu am o pensie de 800 lei, soţia de 350 lei, nu prea avem noi bani de contorizări de-astea. Dar, la o adică, am plăti, ca să ştim că nu mai depindem de nimeni. Problema e că, şi dacă ne branşăm individual, tot la mâna unui singur «jupân» stăm. Ăştia de la «Apaterm», sau cum le mai zice acum, au monopol, iar dacă fac un abuz nu poţi să le zici «Gata, eu de mâine renunţ la voi şi mă trec cu apa la altă firmă!». N-ai cum să faci aşa ceva, deci depinzi de ei şi de abuzurile lor", este de părere Neculai Perianu. Acesta ne-a spus că în blocul său se află familii ce au acumulat datorii la apă chiar şi de 100 milioane lei vechi. "Două familii au restanţe de-astea uriaşe. Una dintre ele a trebuit să vândă apartamentul ca să achite. A vândut, a plătit datoria şi s-a mutat în altă parte, într-un apartament mai mic. Poate că n-or fi avut bani să ţină întreţinerea la zi, dar uite că din cauza unora ca ei ajunge să sufere un bloc întreg", a conchis bătrânul.

"Cea mai mare umilinţă asta e!"

La blocul 6 din Vidin, ieri s-a repornit apa, după două zile de restricţie. Locatarii bun-platnici speră să nu repete experienţa aceasta prea curând. "Eu am avut noroc, că am posibilitatea să fac duş la serviciu, dar acasă soţia şi copilul trebuia să se spele la lighean. Nu avem datorii, deci nu ar fi trebuit să suportăm aşa ceva. Problema e cauzată de câţiva vecini care au ajuns la restanţe chiar şi de 2 - 300 de milioane de lei vechi. Aceste persoane ar fi trebuit date în judecată din timp, nu lăsate să ajungă la asemenea sume uriaşe. Azi (ieri n.n.) ne-au dat drumul la apă, fiindcă am înţeles că administratorul s-a dus la CUP «Dunărea» cu vreo 48 de milioane. Dar asta nu rezolvă problema decât temporar. Ar trebui făcută contorizare individuală, sunt de acord cu aşa ceva, deşi costurile sunt destul de mari. Probabil va costa 20 - 30 milioane de apartament, ca să nu mai vorbim de deranjul pe care o să-l avem, cu scosul ţevilor, cu pereţi sparţi şi aşa mai departe. Dar, decât să rămânem fără apă, mai bine suportăm toate aceste costuri", ne-a spus Marius Toma, locatar al blocului 6.
Tot în Vidin, proprietarii de apartamente din blocul 32 sunt foarte supăraţi. "Vă rog să consemnaţi următoarea declaraţie: Începând de astăzi, eu nu mai plătesc întreţinerea până când nu se rezolvă problema cu cei care au datorii. Datornicii să plătească, să îşi vândă maşinile şi să plătească. Nu e normal aşa ceva, unii cu maşina la scară să ajungă la restanţe de zeci de milioane, iar restul, care sunt cu plata la zi, să sufere din cauza lor", ne-a spus Mitică Meleacă, locatar al scării 4 din blocul respectiv.
"Stăm cu maldărul de rufe nespălate în casă, pentru 2 - 3 familii a rămas fără apă tot blocul. Măcar să dea drumul pentru o jumătate de oră, o oră pe zi, ca să putem să ne facem provizii, să oprim în cadă nişte apă, pentru WC, să avem apă ca să ne spălăm. Nu e normal să coborâm în stradă de la etajul 4 ca să cărăm apă cu bidoane. Eu sunt tânăr, pot să fac asta, dar sunt bătrâni în bloc care nu se pot deplasa, trebuie să car şi pentru ei, că nu-i putem lăsa aşa. E un abuz ce se întâmplă!", ne-a zis Costică B., care ieşise cu două bidoane de plastic până la cişmeaua lăsată de cei de la CUP Dunărea lângă gardul viu de lângă bloc. "Eu sunt paralizat pe jumătate şi nu mă pot deplasa fără ajutorul soţiei. E normal să nu avem apă la robinet, chiar dacă am plătit întreţinerea la zi?!", se întreba retoric Gheorghe Gurău, iar un alt vecin, care venise la cişmeaua din stradă cu două găleţi a conchis cu un gest a lehamite: "Cea mai mare umilinţă asta e. Să car eu, om în vârstă, apă cu găleata până la etajul IV... Şi mai zicem că suntem cetăţeni europeni şi trăim în Uniunea Europeană...".

Proiectul cu contorizarea individuală a fost votat de CLM

După cum v-am mai informat, Consiliuliul Local Municipal Brăila a aprobat, la jumătatea lunii aprilie a.c., un regulament privind contorizarea individuală la apă. Potrivit proiectului adoptat de consilieri, separarea măsurării consumului de apă la nivel de apartament sau spaţiu cu altă destinaţie se va face numai la cererea proprietarilor/chiriaşilor, prin Asociaţia de proprietari/locatari, cu respectarea procedurilor cuprinse în regulament. Proiectarea şi execuţia lucrărilor de modificare a branşamentelor de apă se vor realiza de către operator pe bază de deviz de lucrări, iar costurile vor fi suportate de către proprietarii/chiriaşii de apartamente, sau a spaţiilor cu altă destinaţie, înscrişi în tabelul nominal care solicită separarea măsurării consumului de apă. De asemenea, conform regulamentului, cantitatea de apă reprezentând diferenţa de contor între indexul contorului general de branşament, montat la nivel de scară şi indexul contorilor individuali, se va repartiza de către administratorul asociaţiilor de proprietari pe toate apartamentele sau spaţiile cu altă destinaţie, în funcţie de numărul de persoane care locuiesc în apartament sau care folosesc spaţiile cu altă destinaţie (de exemplu numărul de angajaţi).
Deocamdată, însă, toatea acestea au rămas numai în stadiul de teorie. Efectuarea de contorizări individule nu a început încă în municipiu, iar CUP "Dunărea" continuă, după cum se vede, să oprească apa de-a valma, atât celor care nu plătesc fiindcă nu pot sau fiindcă, pur şi simplu, nu vor, cât şi celor care fac tot posibilul să îşi achite datoriile până la ultimul leu, în fiecare lună. Acţionarii «CUP Dunărea» sunt Primăria şi Consiliul Judeţean.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro