Curg amânările în dosarul «Sportul» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Curg amânările în dosarul «Sportul»

Încă o amânare în dosarul "Sportul", aflat pe rolul Tribunalului Vrancea. După ce la primul termen din acest an, pe 13 ianuarie, s-a dispus amânarea din lipsă apărare a inculpatei Alina Rusu, acum două zile iar s-a amânat judecata. De data aceasta a fost din lipsă apărare a inculpatului Gheorghe Bunea Stancu, după cum se arată pe site-ul instanţei. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 24 februarie.
În dosarul "Sportul", procurorii anticorupţie au deschis ancheta întrucât acuzaţiile ANI au căpătat iz penal. Pe data de 6 august 2015, procurorii DNA Galaţi au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stancu şi a directorului economic al CJ, Alina Daniela Rusu, pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, asta după ce au aprobat finanţarea ilegală a cluburilor sportive, SC Club Fotbal Brăila şi Asociaţia Handbal Club "Dunărea" Brăila. Mai precis, în perioada 28 martie 2006 - 08 martie 2012,
inculpatul Stancu, în calitate de preşedinte al CJ Brăila, a îndeplinit mai multe acte care au condus la obţinerea în mod direct de foloase patrimoniale necuvenite pentru cluburile sportive din Municipiul Brăila, constând în încasarea, de către acestea, a sumei totale de 7.492.360 lei, precum şi darea în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 5 ani, a unui autoturism. Stancu s-a implicat direct în adoptarea hotărârilor şi a contractelor de asociere dintre cele două cluburi sportive şi Consiliul Judeţean Brăila. În ceea ce o priveşte pe inculpata Alina Rusu, procurorii au stabilit că, în perioada 01 februarie 2008 - 15 decembrie 2010, în calitate de director economic al Consiliului Judeţean Brăila, aceasta a aprobat
finanţarea celor două cluburi sportive, cu suma totală de 5.242.362
lei, în lipsa unor hotărâri ale CJ.
După cum v-am informat, dosarul a ajuns pe rolul instanţei vrâncene pe 10 august 2015, însă de atunci amânările au tot curs după ce inculpaţii au tot invocat unele excepţii, care au fost respinse.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro