Am participat, zilele trecute, la un workshop despre comunicare - verbală și nonverbală. O sală elegantă, oameni faini, atmosferă plină de energie pozitivă, dezbateri interesante. Dar cei care au participat la astfel de întâlniri, știu că adevăratele învățăminte și concluzii se cristalizează în urma performanțelor în exercițiile practice. Aceasta este, de fapt, esența unui asemenea de grup de lucru - exercițiul.
Ei bine, deși subiectul central al workshop-ului a fost comunicarea, cea mai valoroasă lecție pe care simt că am învățat-o după acele trei ore a fost însă arta ascultării. Am plecat de acolo cu această lecție, cred eu însușită, dar și cu o temă de reflectat acasă: de ce suntem atât de slabi la ascultare?
De ce tocmai întrebarea aceasta? Pentru că, surprinzător, la un moment dat, în timpul exercițiilor, am constatat că, din cei peste 30 de participanți, de diferite vârste, profesii și cu roluri diferite în diverse companii, nici măcar unul nu a ascultat cu atenție. Da, nici eu, deși îmi place să cred că știu să ascult oamenii! Urmarea, rezultatele primelor exerciții au fost dezamăgitoare. Practic, deși atât de diferiți, în fața testului de ascultare am fost deopotrivă de slabi. Cum se explică? Simplu! Cufundați în emoțiile generate de dorința de a formula discursuri coerente și precise, de a ne controla cuvintele, gesturile, privirea ori poziționarea corpului, de a oferi tot ce avem mai bun pentru a nu dezamăgi partenerul sau echipa, concentrați deci pe ceea ce credeam noi că trebuie să facem, am ignorat cu desăvârșire subtilitățile sarcinilor primite. Cu alte cuvinte, nu am ascultat.
Bineînțeles, nimeni nu ne-a așezat la colțul rușinii. Nu acesta era scopul. Obiectivul exercițiului era să ne arate cât de ușor ne pierdem în iluzia că știm ce trebuie să facem și ce așteptări au ceilalți de la noi.
În tumultul tot mai intens al lumii noastre agitate, în care fluxul rapid de informații și conversațiile superficiale devin norma, observăm cum această abilitate atât de crucială - ascultarea - își pierde din importanță și profunzime. Este o realitate tristă, deoarece neascultarea ne distanțează de emoții, de sentimente și erodează substanța dialogurilor și ideilor noastre.
Dacă ți-ai asculta cu adevărat partenerul, colegul, copilul, părinții, vecinii... ai descoperi că ascultarea este o artă care necesită răbdare, atenție și inimă deschisă.
Dacă te-ar asculta, ar învăța că nu este vorba doar despre a auzi cuvintele, ci despre a înțelege cu adevărat intențiile, dorințele și nevoile celuilalt.
Dacă m-ai asculta, ai realiza ce putere au cuvintele tale asupra mea și ai observa cum răspund la fiecare silabă, fiecare ton și fiecare inflexiune a vocii tale.
Daca te-aș asculta, am putea să ne punem unul în locul celuilalt și să înțelegem mai bine explicațiile din spatele comportamentelor și cuvintelor noastre, am fi capabili să rezolvăm conflicte și să trecem mai ușor prin dificultăți.
Dacă ne-am asculta, am depăși granițe nebănuite și am descoperi că fiecare dintre noi are o poveste de spus, o povară de dus, o bucurie de împărtășit ori un ajutor de cerut.
Am ști toate astea, doar dacă ne-am asculta!
