"Tocmai te pregatesti sa incepi noul roman “Daca intr-o noapte de iarna un calator” de Italo Calvino. Relaxeaza-te. Concentreaza-te. Indeparteaza de tine orice alt gind."
Chiar asa incepe romanul "Daca intr-o noapte de iarna un calator", de Italo Calvino si e firesc sa te pregatesti sa-l incepi. E mai mult decit necesar sa te concentrezi si sa indepartezi de la tine orice gind. Dar sugestia mea ar fi sa nu te relaxezi. Pentru ca relaxindu-te prea mult ai putea sari peste un lucru important: raspunsul lui Calvino la o recenzie a criticului literar Angelo Guglielmi, intitulat "Daca intr-o noapte de iarna un narator", publicat in decembrie 1979 in revista "Alfabeta".
"Alege-ti pozitia cea mai comoda: asezat, intins, ghemuit, culcat. Culcat pe spate, pe o parte, pe burta. In fotoliu, pe canapea, pe balansoar, pe sezlong, pe taburet, in hamac, daca ai hamac. Pe pat, fireste, sau in pat. Poti sa stai si cu capul in jos, in pozitie yoga. Cu cartea intoarsa, bineinteles."
Angelo Guglielmo identifica in cartea lui Calvino cele zece tipuri de roman propuse de acesta cititorului: un prim roman in care realitatea e greu de indepartat, ca si ceata; un al doilea cu obiecte prea consistente si senzuale; al treilea are o abordare primordial introspectiva; al patrulea proiecteaza asupra asupra istoriei, politicii si actiunii o puternica tensiune existentiala; in altul explodeaza violenta in stare bruta; apoi, intr-altul, creste un sentiment insuportabil de anxietate si teama; si, in fine, mai sunt romanele erotic-pervers, teluric-primordial si apocaliptic. Si nu sint decit noua...
"Sigur nu exista o pozitie ideala pentru citit? Cindva se citea in picioare, in fata unui pupitru. Oameni erau obisnuiti sa stea nemiscati, in picioare. Asa se odihneau cind erau obositi de calarit. Nimanui nu i-a dat prin cap sa citeasca in sa: totusi, acum, ideea de a citi calare, cu cartea pe coama calului, ori atirnata de urechile calului cu niste hamuri speciale, ti se pare atragatoare. Cu picioarele in scari, ar trebui sa fie foarte comod pentru citit: picioarele ridicate in sus sint prima conditie ca sa te bucuri de lectura."
Evident ca pentru a defini cele zece incipit-uri, criticii au cautat posibile modele sau izvoare si, de multe ori, in aceste liste de autori, apar nume la care Italo Calvino, dupa propria-i marturisire, nici nu s-a gindit, chestiune care a atras atentia asupra unei zone pe care nu prea se batusera cimpii pina la acel moment: modul de functionare a asociatiilor mentale intre texte diferite.
"Bine, ce mai astepti? Intindeti picioarele, pune-le, daca vrei, pe o perna, pe doua perne, pe bratele divanului, ale fotoliului, pe o masuta, pe birou, pe pian, pe globul pamintesc. Scoate-ti pantofii mai intii. Asta, daca vrei sa tii picioarele ridicate; daca nu, pune-i la loc. Si acum nu sta acolo, cu pantofii intr-o mina si cu cartea in cealalta."
Apoi Italo Calvino ii spune lui Angelo Guglielmi ca tocmai unicul roman uitat de el - intr-o retea de linii ce se intersecteaza - ar fi contat pentru a marca faptul ca intre formele literare ale epocii se afla si opera inchisa si calculata, inchiderea si calculul fiind optiuni paradoxale, necomunicind adevarul propriei forme, ci doar senzatia unei lumi in suspensie, farimitate, marcate de precaritate. Si ca, admitind asta, astfel s-ar putea recunoaste volumul Calatorului in intregimea sa. Dar...
"Potriveste lumina asa incit sa nu-ti oboseasca ochii."
Si vezi ce-i cu opera inchisa si calculata.
Chiar asa incepe romanul "Daca intr-o noapte de iarna un calator", de Italo Calvino si e firesc sa te pregatesti sa-l incepi. E mai mult decit necesar sa te concentrezi si sa indepartezi de la tine orice gind. Dar sugestia mea ar fi sa nu te relaxezi. Pentru ca relaxindu-te prea mult ai putea sari peste un lucru important: raspunsul lui Calvino la o recenzie a criticului literar Angelo Guglielmi, intitulat "Daca intr-o noapte de iarna un narator", publicat in decembrie 1979 in revista "Alfabeta".
"Alege-ti pozitia cea mai comoda: asezat, intins, ghemuit, culcat. Culcat pe spate, pe o parte, pe burta. In fotoliu, pe canapea, pe balansoar, pe sezlong, pe taburet, in hamac, daca ai hamac. Pe pat, fireste, sau in pat. Poti sa stai si cu capul in jos, in pozitie yoga. Cu cartea intoarsa, bineinteles."
Angelo Guglielmo identifica in cartea lui Calvino cele zece tipuri de roman propuse de acesta cititorului: un prim roman in care realitatea e greu de indepartat, ca si ceata; un al doilea cu obiecte prea consistente si senzuale; al treilea are o abordare primordial introspectiva; al patrulea proiecteaza asupra asupra istoriei, politicii si actiunii o puternica tensiune existentiala; in altul explodeaza violenta in stare bruta; apoi, intr-altul, creste un sentiment insuportabil de anxietate si teama; si, in fine, mai sunt romanele erotic-pervers, teluric-primordial si apocaliptic. Si nu sint decit noua...
"Sigur nu exista o pozitie ideala pentru citit? Cindva se citea in picioare, in fata unui pupitru. Oameni erau obisnuiti sa stea nemiscati, in picioare. Asa se odihneau cind erau obositi de calarit. Nimanui nu i-a dat prin cap sa citeasca in sa: totusi, acum, ideea de a citi calare, cu cartea pe coama calului, ori atirnata de urechile calului cu niste hamuri speciale, ti se pare atragatoare. Cu picioarele in scari, ar trebui sa fie foarte comod pentru citit: picioarele ridicate in sus sint prima conditie ca sa te bucuri de lectura."
Evident ca pentru a defini cele zece incipit-uri, criticii au cautat posibile modele sau izvoare si, de multe ori, in aceste liste de autori, apar nume la care Italo Calvino, dupa propria-i marturisire, nici nu s-a gindit, chestiune care a atras atentia asupra unei zone pe care nu prea se batusera cimpii pina la acel moment: modul de functionare a asociatiilor mentale intre texte diferite.
"Bine, ce mai astepti? Intindeti picioarele, pune-le, daca vrei, pe o perna, pe doua perne, pe bratele divanului, ale fotoliului, pe o masuta, pe birou, pe pian, pe globul pamintesc. Scoate-ti pantofii mai intii. Asta, daca vrei sa tii picioarele ridicate; daca nu, pune-i la loc. Si acum nu sta acolo, cu pantofii intr-o mina si cu cartea in cealalta."
Apoi Italo Calvino ii spune lui Angelo Guglielmi ca tocmai unicul roman uitat de el - intr-o retea de linii ce se intersecteaza - ar fi contat pentru a marca faptul ca intre formele literare ale epocii se afla si opera inchisa si calculata, inchiderea si calculul fiind optiuni paradoxale, necomunicind adevarul propriei forme, ci doar senzatia unei lumi in suspensie, farimitate, marcate de precaritate. Si ca, admitind asta, astfel s-ar putea recunoaste volumul Calatorului in intregimea sa. Dar...
"Potriveste lumina asa incit sa nu-ti oboseasca ochii."
Si vezi ce-i cu opera inchisa si calculata.
