De beat ce era, un şofer s-a cocoţat pe indicatorul rutier | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De beat ce era, un şofer s-a cocoţat pe indicatorul rutier

Un indicator rutier a ieşit falnic în calea unui şofer băut mangă, care nu l-a mai putut ocoli. Indicatorul a fost pus la pământ, iar şoferul săltat de poliţişti.
Evenimentul rutier s-a produs la data de 25 iunie, ora 04.00. Poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică au avut de lucru cu un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din comuna Vădeni. În timp ce conducea autoturismul pe Calea Galaţi, la intersecţia cu Piaţa Traian, acesta a lovit un indicator rutier, distrugându-l. "Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.94 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei", a declarat subinsp. Laura Dan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Cel în cauză s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.
Tot sâmbătă, politiştii i-au spus "Stop" unui alt conducător auto aghezmuit, care a reuşit totuşi să ocolească indicatoarele. În jurul orei 23.50, poliţişti din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală, l-au depistat în trafic, pe raza comunei Tichileşti, pe un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din judeţul Maramureş. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,90 mg/l. Maramureşeanul a fost trasportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, alegându-se şi el cu un dosar penal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro