De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Lumea nu este zadarnică, nici întunecată, dar poate fi așa simțită, cu intenție. Într-o astfel de lume, inocența va fi socotită un zid bun de apărare și punere la adăpost, învinovățind pe altul pentru a o câștiga. Poți oare să pierzi inocența semenului tău, pentru a-l vedea vinovat, crezând că vei câștiga astfel ceea ce el pierde?
Dorința de a te vedea neîndreptățit, pentru a căștiga inocența, afirmă o lume lipsită de reală bucurie, în care nici Tatăl, nici Fiul nu sunt prezenți.
Unde este Tatăl, nu există nici nedreptate, nici învinovâțire, ci doar inocență. Merită să te alungi din Cer și să nu percepi prezența Tatălui, pentru dorința de a percepe nedreptatea, durerea sau lipsa?
Dăruiește deci vindecare fratelui tău, pentru că iluziile nu sunt adevărate, și te poți întoarce doar deodată cu el la aceeași inocență. Ceea ce ești nu poate fi atacat, neîndreptățit sau îndurerat altfel decât prin iluzie.
„Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu și celălalt vameș.
Fariseul, stând, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca și acest vameș.
Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig.
Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.
Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.
Și aduceau la El și pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau.
Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsați copii să vină la Mine și nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia.
Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea.”
(Sfânta Evanghelie după Luca, XVIII, 10-17)