• vineri, 10 octombrie, pugilistul născut la Făurei l-a învins Zoltan Kovacs • ”Mi-a plăcut să fiu din nou în ring”, ne-a declarat dublul campion european U22 la amatori • cel de-al doilea meci la profesionism pentru Jitaru poate fi la Brăila
Dublul campion europen de box U22, medaliat de două ori cu bronz la Campionatul European de box pentru tineret U19, multiplu campion național la toate categoriile de vârstă în perioada în care a fost legitimat la CSM Brăila, Rober Jitaru a debutat cu succes la profesioniști.
Vinerea trecută, în primul meci al Galei Dracula Boxing Show, pugilistul născut la Făurei, dar care în prezent este stabilit în Brașov, l-a învins într-un meci contând pentru categoria 63,5 kg, pe Zoltan Kovacs.
”Mă bucur că am debutat cu dreptul în boxul profesionist. Inițial trebuia să lupt cu un pugilist cu 30 de meciuri la profesioniști, nu știu ce s-a întâmplat, iar aceasta a fost varianta pe care mi-au oferit-o organizatorii. Din câte am înțeles, Zoltan Kovacs a fost la al doilea meci la profesionism. Până la finalul acestui an mai ”vânez” un meci, vreau să mai urc o dată în ring, dar cu un adversar experimentat, să-mi verific loviturile. Un meci pe care poate, îl voi disputa la Brăila”, ne-a declarat Robert Jitaru.
JR Boxing Academy, locul unde se antrenează și unde antrenează
Pugilistul care a fost pregătit în perioada în care a fost legitimat la CSM Brăila de George Perțea se antrenează la Brașov, la academia pe care a înființat-o, JR Boxing Academy, unde este și antrenor pentru cei care doresc să se inițieze în tainele boxului, sau pentru cei care doar urmăresc să facă mișcare într-un cadru organizat. Și nu sunt puțini cei care vin la această academie. Sunt grupe rezervate celor care vor să facă sport într-un mediu armonios la Academia lui Rober Jitaru.
”Acum locuiesc în Brașov, aici mă antrenez, dar din când în când vin la Brăila și fac diverse antrenamente tematice cu maestrul George Perțea.
Deocamdată, la profesionism sunt de unul singur, nu am un promotor. Pe măsură ce vor apărea rezultatele, după câteva meciuri câștigate, cu un rang valoric ceva mai înalt, probabil o să vină și acel moment, să fiu reprezentat de un promotor. Atunci voi putea pune și eu condiții ca să mi se ofere un contract. Deocamdată vreau să văd cum mă simt. Mi-a plăcut să fiu din nou pe ring, te simți privilegiat, ai un sentiment aparte.”, a mai spus Jitaru.
 
        
     
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
