Mergi la conţinutul principal

Debut cu dreptul pentru Ruxandra Bertea la Billie Jean King Cup

• brăileanca legitimată la Rapid București a învins-o cu 6-2, 6-1 pe Vivian Yang, din Noua Zeelandă • Bertea (319 WTA) a pierdut 2-6, 1-6, meciul cu Linda Klimovicova (146 WTA), din Polonia

 

Brăileanca Ruxandra Bertea, legitimată de câteva luni la Rapid București, a debutat cu dreptul în play-off-ul pentru preliminariile turneului final al Billie Jean King Cup 2026, care au avut loc între 14 și 16 noiembrie 2025 la Arena Gorzow din Polonia.

Bertea a debutat cu o victorie clară în două seturi, 6-2, 6-1, cu Vivian Yang, din Noua Zeelandă. Brăileanca a etalat un joc sigur deși s-a aflat la debut într-o astfel de competiție.

La finalul celor trei meciuri, echipa feminină de tenis a României a învins-o pe Noua Zeelandă, scor 3-0. 

Ruxandra Bertea (319 WTA) a pierdut 2-6, 1-6, meciul cu Linda Klimovicova (146 WTA), o jucătoare mult mai experimentată, din Polonia.

Ambele meciuri au fost urmărite cu sufletul la gură de Mihai Mălâia, cel care i-a fost primul antrenor sportivei, la clubul Fortuna Brăila.

”Vă dați seama că am fost cu sufletul la gură, nu m-am dezlipit de televizor. Ruxandra a jucat foarte bine la debutul la Billie Jean King Cup, și-a dominat adversara din Noua Zeelandă și s-a impus cu un scor categoric. În meciul cu poloneza lucrurile nu s-au mai derulat la fel. Linda Klimovicova este o tenismenă cu un plus de experiență. Pe ansamblu pot spune că a fost un debut neașteptat pentru brăileanca noastră de 19 ani. Așteptăm și alte rezultate bune și un salt în clasamentul WTA”, ne-a declarat antrenorul Mihai Mălâia.

La clubul Fortuna se pregătesc în prezent în jur de 20 de copii, unii dintre aceștia având reale calități de a face pasul spre marea performanță.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro