Deruta semafoarelor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Deruta semafoarelor

Atribute ale unei vieţi moderne şi civilizate, absolut necesare pentru un trafic rutier fluent şi sigur, semafoarele au la Brăila o istorie controversată. De exemplu, semafoarele montate (cu destulă cheltuială!) în zona Palatului Justiţiei au pâlpâit doar pentru scurtă vreme, în urmă cu câţiva ani, şi atunci mai mult pe galben intermitent. Nu a mai durat mult şi au rămas negre.
Nu mai funcţionează de mult nici semafoarele noi, din faţa Primăriei, când treci spre Direcţia Agricolă, care oricum sunt montate cam anapoda, ţinând companie unui glob spart, scos din funcţiune de vreo 20 de ani, şi de care au atârnat, ani de zile, nişte cabluri până la pământ.
O nedorită istorie au avut şi intersecţiile unde au fost şantierele destinate modernizării străzii Griviţei, Bulevardului Dorobanţilor, etc. Desele intervenţii la carosabil, săpăturile repetate la reţelele de utilităţi sau avarierea câte unui stâlp au stânjenit şi ele semaforizarea.

Lumini chioare, ca de lanternă!

Cel mai elocvent exemplu este la încrucişarea Căii Călăraşilor cu str. Griviţei. Zonă extrem de aglomerată, unde există semafoare vechi de zeci de ani, fără leduri şi cu nişte becuri chioare, ca de lanternă, foarte greu vizibile când bate soarele sau obturate de pomi plantaţi aiurea şi de unele indicatoare stradale montate fără cap.

Aici scapă cine poate!

Într-o altă întretăiere de străzi, foarte aglomerată, semafoarele lipsescu cu desăvârşire. De exemplu, Dorobanţi/Apollo, unde, pentru mai multă vizibilitate, şoferii intră, opresc sau forţează nota, până în mijlocul intersecţiei. Iar dacă apar cei cu tupeu sau grăbiţi, începe vacarmul: claxoane, înjurături, gesturi obscene etc. Într-o măsură mai mică, astfel de întâmplări au loc şi în zona "la covoare" , lângă Parcul Monument sau la Buzăului/Chişinău; ambele fără semafoare!
Sunt şi situaţii când, desincronizate, semafoarele te obligă să treci strada pur şi simplu alergând (de exemplu în Barieră) pentru a nu fi surprins între coloanele de maşini. Alte "inadvertenţe" sau situaţii hazlii: montarea strâmbă a pictogramelor cu pietoni a dus la gluma cu "semafoarele beţivilor", la Piaţa Mare.
În aceste condiţii, e greu de crezut că ai noştri edili dispun montarea de semafoare numai după un studiu la faţa locului şi ţinând cont de propunerile poliţiei şi cetăţenilor (şoferi şi pietoni) sau condiţionat de evoluţia traficului auto, dinamica accidentelor, imaginile surprinse de camerele video, etc.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro