• ofițerul Ionuț Cătălin Zaharia, care asigura atribuțiile de inspector șef de la sfârșitul anului trecut, a revenit la Serviciul Crimă Organizată • din această săptămână, la conducerea Poliției Brăila este desemnat cms. Șef Dorin Valentin Condruz, cel care a tot fost împuternicit ca inspector șef în ultimul timp • decizia se ia de la nivel național, iar dacă postul de șef al IPJ Brăila va fi din nou scos la concurs sau dacă va fi adus vreun ofițer din alt județ, tot reprezentanții Poliției Române vor decide
Ofițerul Dorin Valentin Condruz a fost desemnat, din nou, la conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Brăila. Informația a fost confirmată de reprezentanții instituției, prin postarea datelor pe site-ul IPJ Brăila, unde la echipa managerială nu mai figurează cms. șef Ionuț Cătălin Zaharia. Acesta a revenit la postul său de la Serviciul Crimă Organizată. Oricum, postul de adjunct al Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila este ocupat, prin concurs, de ofițer Condruz, acesta fiind se pare singurul care poate asigura și conducerea instituției.
Decizia privind atribuțiile de inspector șef la Poliția Brăila se ia de la nivel național, iar dacă postul de șef al unității va fi din nou scos la concurs sau dacă va fi adus vreun ofițer din alt județ, tot reprezentanții Poliției Române vor decide. Deocamdată, comisar șef Condruz, adjunct al Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, este desemnat la conducere.
Pe 16 decembrie 2024 vă informam că la conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila a rămas tot comisarul șef Ionuț Cătălin Zaharia, care a fost împuternicit pe postul de adjunct al instituției, iar din această postură asigura și atribuțiile de inspector șef. Ofițerul Liviu Bonțescu, împuternicit anterior ca adjunct al șefului IPJ Brăila, a fost mutat la Poliția Municipiului, ca adjunct. S-a luat această decizie pentru că ofițerului Zaharia îi expirase împuternicirea ca inspector șef și nu mai putea fi prelungită, dar totuși acesta a fost împuternicit ca adjunct, în locul ofițerului Bonțescu.
Cu câteva zile înainte, mai exact pe 12 decembrie 2024, a avut loc la Poliția Română concursul pentru ocuparea postului de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila. Doi candidați s-au înscris la concurs, respectiv noul adjunct împuternicit al șefului IPJ Brăila, comisar-șef de poliție Liviu Bonțescu, și comisarul Iorgu Munteanu. Rezultatele au fost postate pe site-ul IGPR, iar notele obținute de candidați au fost cu mult sub minim 7, nota ce ar fi trebuit obținută pentru a ocupa postul de șef al IPJ Brăila.
A mai fost o încercare pentru ocuparea postului de șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila, la data de 23 ianuarie, când pe site-ul Inspectoratului General al Poliției Române a fost postat un alt anunț pentru concurs șef al Poliției Brăila, dar nu s-a înscris niciun candidat.