De vreo doi ani și jumătate încoace, mi-am făcut un obicei ca, în fiecare dimineață, atunci când vremea permite, să fac o scurtă plimbare prin cartier. Nu mult, 15, maxim 20 de minute – încă lucrez de acasă și mi-am impus să înlocuiesc drumul spre serviciu cu altceva.
La început, nu aveam o țintă, pur și simplu mergeam gândind și planificându-mi ziua, subiectele, sarcinile din acea zi. Într-o dimineață însă, cineva m-a smuls dintre gânduri cu un vesel: „Bună dimineața! Plimbare plăcută!” Am privit nedumerită în jur, era doamna de la aprozarul cartierului, așeza marfa pe taraba din exterior. Și da, mie mi se adresa, nu mai era nimeni în apropiere.
Vă urmăresc de ceva timp, mi-a spus, tare e bine că faceți mișcare, dar nu prea vă uitați prin jur. Nu așa trebuie, dacă vreți să vă și bucurați de plimbare... și uite așa, de atunci, de fiecare dată când ies, îmi ajustez traseul astfel încât, la un moment dat, să ajung și prin fața aprozarului. Schimbăm două vorbe, îmi spune un banc și înapoi acasă.
Întâlnirea aceasta matinală îmi dă o extraordinară stare de bine, pentru că doamna are un dar: aproape mă hipnotizează cu zâmbetul ei sincer și larg. Nu îi știu povestea de viață, dar mi se pare incredibil că în fiecare dimineață, când cei mai mulți dintre noi suntem de-a dreptul morocănoși, ea găsește această putere de a zâmbi. Pur și simplu simt că îmi oferă din energia ei, că mă încarcă cu o doză de oxigen mental pentru întreaga zi. Pentru că zâmbetul autentic, se știe, are puterea de a schimba chimia creierului. Sunt nenumărate studii care atestă asta - când zâmbim, creierul secretă endorfine, ”hormonul fericirii”, și astfel cu cât zâmbim mai mult, cu atât ne simțim mai bine.
Zâmbetul nu costă nimic, și atunci de ce zâmbim atât de rar!? Pentru că noi, românii, chiar zâmbim puțin prin comparație cu alte popoare europene. Iar noi, brăilenii, și mai și. Noi, mai degrabă stăm în ofesivă, reproșăm, claxonăm, ne enervăm ușor, mergem de multe ori cu capul în jos, preocupați, grăbiți – cel puțin asta mi-au spus întotdeauna prietenii străini pe care i-am avut în vizită sau străinii cu care m-am intersectat profesional. O să spuneți, evident: dar ce mari motive avem noi să zâmbim!
Chiar credeți că doamna de la aprozar trăiește pe roze sau o dau banii afară din casă... și totuși, fața ei este mereu luminoasă, este mereu amabilă și atentă. La urma urmei, zâmbetul nu este rezultatul unui motiv, ci al unei stări de spirit, al încrederii în sine, al optimismului, al concentrării pe soluții, nu efecte.
Așa că, încercați să zâmbiți mai mult, dar și să oferiți zâmbete. Există și un citat celebru pe tema asta, din scrierile lui Dale Carnegie ”Dacă în drumul tău întâlnești un om prea obosit ca să-ți poată dărui un surâs, lasă-i-l pe al tău. Căci nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet decât acela care nu-l mai poate dărui”.
Dale Carnegie este autorul cărții How to Win Friends and Influence People - Cum să câștigi prieteni și să influențezi oameni, un bestseller lansat în anul 1936 și care a învins bariera timpului fiind popular până în zilele noastre.
