"Domnul Băsescu ne arată că trăieşte într-o realitate paralelă" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Domnul Băsescu ne arată că trăieşte într-o realitate paralelă"

Liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a spus, joi, la Suceava, că preşedintele Traian Băsescu "trăieşte într-o realitate paralelă", făcând referire la declaraţiile prin care şeful statului i-a îndemnat pe români să ia credite de la bănci.

"Domnul Băsescu ne arată de foarte multe ori în ultima vreme că trăieşte într-o realitate paralelă", a spus Tăriceanu.
Şeful PNL a spus ironic că preşedintele Băsescu a aflat că toată lumea vorbeşte de criză abia în timpul vizitei la Bruxelles, unde a mers "în calitate de un fel de prim-ministru", în condiţiile în care la întrunire au participat "responsabilii cu gestionarea economiilor ţărilor lor în perioadă de criză".

Tăriceanu susţine că în România criza este abia la început şi că "efectele n-au căpătat amploarea pe care o vom vedea în perioada următoare".

"Eu m-aş bucura dacă România ar fi o insulă de bunăstare într-un ocean de frământări şi de pericol", a spus Tăriceanu.
Acesta a declarat că actualul guvern este "incapabil" să ia măsuri de limitare a crizei economice. "O economie în contracţie generează mai puţine venituri şi s-au gândit să reducă cheltuielile. N-au reuşit să o facă pentru că fiind un guvern de factură populistă, cu un prim-ministru populist, le e teamă de reacţia cetăţenilor", a spus Tăriceanu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii principalelor bănci din România, că sistemul bancar este solid şi capabil de a finanţa în continuare economia românească, asigurând că în 2009 va exista o creştere economică de aproape 2%.

Şeful statului a ţinut să încurajeze atât persoanele fizice, cât şi firmele să apeleze la sistemul bancar, "care probabil, pe o creştere a solicitărilor de finanţare, va face şi o ajustare a dobânzilor".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro