Dosar penal pentru că a furat un telefon, lăsat pe o cutie cu cartofi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosar penal pentru că a furat un telefon, lăsat pe o cutie cu cartofi

un brăilean de 52 de ani, acuzat de furt, a fost depistat de poliţişti după 6 luni

 

După mai multe luni, un brăilean acuzat de furtul unui telefon a fost prins de poliţişti. La data de 29 martie, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au identificat pe un bărbat de 52 de ani, din Brăila, acuzat că, la data de 16 septembrie 2016, în jurul orei 10.00, i-a sustras unei brăilence telefonul mobil. Aceasta lăsase bunul nesupravegheat, pe o cutie cu cartofi, expusă spre comercializare în faţa unui magazin din municipiu. Pe numele suspectului poliţiştii au întocmit dosar penal pentru furt.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro