Dosar penal pentru tractor şi remorcă neînmatriculate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosar penal pentru tractor şi remorcă neînmatriculate

• poliţiştii l-au oprit pe şofer pentru control la intrarea în oraşul Făurei

 

Poliţiştii din Făurei l-au depistat în trafic, sâmbătă seară, pe un bărbat de 41 de ani, din localitatea Făurei-Sat, care conducea un ansamblu de vehicule neînmatriculate. Şoferul se deplasa pe DJ 203, iar oamenii legii l-au oprit pentru control chiar la intrarea în oraşul Făurei. În urma solicitării documentelor, agenţii au constatat că nici tractorul şi nici remorca nu erau înmatriculate.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro