• cei doi inculpaţi care l-au acoperit pe Nicuşor Ionaşcu, membru al grupării “Caţali”, acuzat că i-a atacat pe localnicii din Gropeni, au scăpat de închisoare • Judecătoria Brăila i-a condamnat pe Gheorghiţă Florea şi Ionel Sterian la amendă penală • unul a distrus sabia folosită de “Roşcatu”, iar celălalt a spus că nu ştie nimic, ambii îngreunând astfel urmărirea penală şi judecata inculpatului Ionaşcu
Indivizii care l-au acoperit pe interlopul Nicuşor Ionaşcu, membru al grupării “Caţali”, acuzat că i-a atacat pe localnicii din Gropeni, au scăpat cu o amendă penală. Gheorghiţă Florea şi Ionel Sterian au fost judecaţi pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Zilele trecute, instanţa a dat sentinţa, iar inculpaţii au aflat că nu merg la închisoare. “Condamnă inculpatul Florea Gheorghiţă la o pedeapsă de 1.350 lei amendă penală pentru săvârşirea, în luna mai 2013, a infracţiunii de favorizare a făptuitorului. Condamnă inculpatul Sterian Ionel la o pedeapsă de 1.350 lei amendă penală pentru săvârşirea, la data de 10.12.2013, a infracţiunii de mărturie mincinoasă. Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art.63 Cod penal - dacă aceştia, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte - numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile închisoare”, este soluţia dată de Judecătoria Brăila.
Inculpaţii Gheorghiţă Florea (57 de ani) şi Ionel Sterian (42 de ani) au fost trimişi în judecată, încă din luna iunie 2016. Ei au invocat unele excepţii, însă instanţa a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au arătat în rechizitoriul întocmit în cauză faptul că inculpatul Florea, în cursul lunii mai 2013, a tăiat cu flexul o sabie tip macetă, ce îi aparţinea lui Ionaşcu şi care nu s-a temut să o folosească pentru a băga groaza în trei persoane din Gropeni. Bărbatul a aruncat la gunoi sabia făcută bucăţele, îngreunând astfel urmărirea penală şi judecata inculpatului Nicuşor Ionaşcu, pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa. Celălalt bărbat, Sterian, a ştiut acest lucru dar a ascuns adevărul.
Înterceptările anchetatorilor au scos la iveală adevărul. “La data de 10.12.2013, Sterian Ionel, fiind audiat ca martor în dosarul Judecătoriei Brăila şi întrebat cu privire la existenţa sabiei folosite de Ionaşcu Nicuşor, ameninţarea şi agresionarea numiţilor Ş.N., G.M. şi G.T., a ascuns faptul că ştia că aceasta fusese distrusă de numitul Florea Gheorghiţă”, a arătat procurorul de caz.
“Bă' nu ştie nimeni de ea .... am vândut-o la fier vechi ... Am tăiat-o cu flexul .... pe cuvânt de om şi am dus-o unde am dus-o .... nu mai ştie nimeni de ea”, a relatat Florea prin telefon.
Atacul cu sabia s-a produs în 2012, iar în iunie 2014, Nicuşor Ionaşcu, zis “Roşcatu”, a primit pedeapsa definitivă la Curtea de Apel Galaţi, de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, şantaj, port ilegal de
arma albă, lipsire de libertate, vătămare corporală şi violare de domiciliu.