Două incendii în ziua de Paşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Două incendii în ziua de Paşti

Pompierii militari brăileni s-au confruntat, în prima zi de Paşti, cu două incendii, unul provocat de un scurtcircuit electric, iar celălalt de neglijenţa unui sătean din comuna Unirea. Primul sinistru s-a produs în noaptea Învierii, în jurul orei 3.30, la Vădeni. Din cauza scurtcircuitării instalaţiei electrice a locuinţei lui Constantin F. s-au aprins bunurile din două camere, precum şi acoperişul casei şi al altor patru anexe gospodăreşti. Pentru stingerea focului au intervenit pompierii voluntari din localitate, ajutaţi ulterior de profesioniştii din cadrul Detaşamentului 1 Brăila. Incendiul a fost lichidat complet abia în jurul orei 6.00.

Tot duminică, 19 aprilie, dar în jurul orei 17.30, pompierii Detaşamentului 2 Brăila au fost solicitaţi să intervină în comuna Unirea, pe proprietatea lui A. Piroşcă. Fiul acestuia a aprins un foc în aer liber pe care l-a lăsat nesupravegheat, iar flăcările s-au întins până la o căpiţă de furaje şi un grajd. Pentru stingerea incendiului au dat o mână de ajutor şi vecinii, astfel că, în mai puţin de o oră, focul a fost neutralizat, reuşindu-se salvarea casei şi a două anexe gospodăreşti ale lui Piroşcă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro