Două mii de concedieri la Complexul Energetic Oltenia, în 2016 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Două mii de concedieri la Complexul Energetic Oltenia, în 2016

Reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia au anunţat că, începând de la 1 iulie până la sfârşitul anului 2016, două mii de angajaţi vor rămâne fără slujbă, alte trei mii de persoane urmând să fie disponibilizate în perioada 2017-2020, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia a avizat planul conducerii companiei, care prevede disponibilizarea a 2.000 de angajaţi, în anul 2016. În urma întâlnirii cu sindicatele, care a avut loc miercuri, la sediul CEO, a fost anunţat şi motivul pentru care este necesară această măsură.

"În contextul în care societatea a înregistrat pierderi cumulate în ultimii doi ani, în valoare totală de 1.655 milioane de lei şi un profit pe primul trimestru al anului 2016 în valoare de 144 milioane de lei, trebuie conştientizat faptul că măsurile de eficientizare şi restructurare a companiei sunt necesare. Este imperios necesar ca aceste pierderi să fie recuperate în perioada următoare, pentru ca această companie să rămână în piaţă şi să fie eficientă", se precizează într-un comunicat de presă al CEO.

Acest plan de reorganizare presupune ca 2.000 de salariaţi să fie concediaţi în 2016, 2.000 în anul 2017 şi câte 400 anual, până în 2020. Administraţia a propus ca persoanele care vor pleca în acest an din companie să beneficieze de 10 salarii compensatorii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro