• vineri, 2 iunie, la Sala “Bujor Macrin”, elevii Liceului de Arte “Hariclea Darclee”, clasa Arta actorului, vă așteaptă la spectacolul “Anne Frank” • sâmbătă, 3 iunie, de la ora 18.00, la Sala Mare, publicul brăilean poate vedea spectacolul “Harper Regan” de Simon Stephens, regia Vlad Massaci, o poveste despre familie, dragoste, iluzii
Teatrul “Maria Filotti” vă invită weekendul acesta la două spectacole speciale.
Vineri, 2 iunie, la Sala “Bujor Macrin”, elevii Liceului de Arte “Hariclea Darclee”, clasa Arta actorului, vă așteaptă la spectacolul “Anne Frank”, adaptare după “Jurnalul Annei Frank”, regia Leti Brânzia. Jurnalul începe la 12 iunie 1942, cu o descriere a aniversării Annei, care își documentează experiențele tipice ale adolescenței, cum ar fi relațiile cu alte fete, iubirile, poziția academică și altele. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, familia Frank s-a stabilit în Amsterdam pentru a evita persecuțiile germane, dar când Germania a invadat Olanda în 1940, au fost nevoiți să fugă. După invadarea Țărilor de Jos de către Germania nazistă și capitularea lor (1940), soarta evreilor de aici devine similară cu a celor din Germania sau Polonia.
În contextul actual, spectacolul elevilor de la Liceul de Arte se dorește a fi pentru spectator o temă de de reflexie asupra ororilor celui de-al doilea Război Mondial.
Distribuție: Teodora Bătrâneanu, Ștefan Matei, Iulia Tarcea, Adina Lupu, David Decă, Elena Vieru, Alexandru Măcrineanu, Teodor Oancea, Mihaela Crețu, Daniel Dan, Mihaela Smadu, Andrei Hornea, Bianca Crăciun, Andreea Solomon și Adrian Radu Ioniță. Spectacolul va începe la ora 18.00.
Sâmbătă, 3 iunie, de la ora 18.00, la Sala Mare, publicul brăilean poate vedea spectacolul “Harper Regan” de Simon Stephens, regia Vlad Massaci, o poveste despre familie, dragoste, iluzii.
“Povestea lui Harper Regan este o poveste care ține de geografie. O geografie care nu se studiază nicăieri și despre care nu s-au scris tratate – o geografie psihologică. Harper Regan călătorește în afara vieții ei adunate în cei 45 ani trăiți. O odisee care durează doar trei zile, dar care pare lungă de 20 ani, la capătul căreia află că viața poate deveni o rețea fină de minciuni în mijlocul căreia omul se sufocă. Așa că, Harper Regan se hotărește să nu mai mintă. Mai ales, să nu se mai mintă pe sine. Iar hotărîrea asta poate fi un nou început, o regăsire de sine”, afirmă regizorul Vlad Massaci.
Distribuție: Mihaela Trofimov (Harper Regan), Alin Florea (Elwood Barnes/James Fortune/Duncan Wooley), Nicholas Cațianis (Tobias Rich), Blanca Doba (Sarah Regan), Liviu Pintileasa (Seth Regan), Corina Borș (Justine Ross), Ciprian Chiricheș (Mikey Nestor), Emilia Mocanu (Alison Wooley), Adelin Ilie (Mahesh Aslam). Traducere - Andrei Covaciu; scenografie, universul sonor și conceptul video – Andu Dumitrescu.
Bilete la cele două spectacole găsiți atât pe site-ul www.blt.ro, cât și la agenția Teatrului “Maria Filotti” (rezervări la 0239.613.969).