Dragomir ar vrea să construiască încă un adăpost pentru maidanezi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dragomir ar vrea să construiască încă un adăpost pentru maidanezi

Noul primar al Brăilei, Marian Dragomir, şi-a expus, ieri, câteva dintre planurile sale pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari, ca urmare a nenumăratelor reacţii de nemulţumire venite din partea cetăţenilor, sătui ca oraşul să fie plin de patrupede fără stăpân. Acesta s-a declarat împotriva eutanasierii animalelor şi a vorbit despre necesitatea de a mai elibera adăposturile existente şi de a construi unul suplimentar. Dragomir a afirmat că a reuşit să viziteze adăpostul de câini de la Unirea şi că urmează să facă o vizită şi la cel din Lacu Sărat. "La Unirea am văzut aproximativ 400 de câini cazaţi în acel padoc. Era curat, erau hrăniţi. Urmează ca în perioada următoare să se facă mai multe teste pentru a se depista o boală incurabilă de care suferă unii dintre câinii din acel padoc. Câinii bolnavi vor fi oferiţi asociaţiilor de protecţie a animalelor, iar dacă acestea nu doresc să îi preia, atunci pentru acei căţei - nu este un număr semnificativ în momentul de faţă, dar în urma testelor vom vedea ce anume mai apare - se va urma o procedură legală, pentru a nu se transmite şi la ceilalţi prin înţepăturile ţânţarilor acel virus. Nu ştiu să vă spun cum se numeşte. Au achiziţionat mai multe teste şi urmează ca în perioada următoare să îi testeze şi pe ceilalţi pentru a vedea exact care este stadiul", a afirmat Dragomir, precizând că, până în prezent, în această situaţie ar fi 10 - 15 câini. În privinţa adăpostului din Lacu Sărat, pe care municipalitatea îl manageriază în parteneriat cu asociaţia Dog Rescue, Dragomir a ţinut să precizeze că de la 1 septembrie va deveni liber. "Ţin să le mulţumesc celor de la Dog Rescue pentru modul în care s-au implicat până acum în ceea ce priveşte administrarea depozitului şi acţiunile de sterilizare a câinilor din municipiu. Consider că este prioritar să continuăm aceste acţiuni de sterilizare. Vom avea o întâlnire cu cei de la Dog Rescue, pentru că ei trebuie să elibereze adăpostul la data de 1 septembrie. Asta înseamnă şi luarea celor aproximativ 430 de câini şi oferirea lor spre adopţie, conform contractului pe care şi l-au asumat. Deci, de la 1 septembrie vom avea aproximativ 430 de locuri disponibile în adăpostul de la Lacu Sărat", a mai completat Dragomir, fără a specifica însă unde anume vor ajunge câinii aflaţi acum în adăpost şi care nu vor fi adoptaţi.

Continuarea sterilizărilor

Partea a doua a planului prezentat de Dragomir se referă la continuarea masivă a acţiunilor de sterilizare pentru patrupede. Primarul a afirmat că municipalitatea va continua să pună la dispoziţie spaţii necesare, astfel încât asociaţiile de iubitori de animale să poată dezvolta acest demers. Primarul a mai punctat că este neapărat nevoie de încă un adăpost pe lângă cele două deja existente, lucru pe care îl va propune noului CLM. "Vom identifica un teren care să fie oferit în parteneriat în vederea celui de al treilea adăpost pentru câini. În funcţie de discuţii şi dacă vor exista într-adevăr asociaţii ale iubitorilor de animale care vor să se implice, amenajarea padocului ar trebui făcută astfel: primăria să aducă utilităţile în zonă, amenajarea din punct de vedere al construcţiei să fie făcută în parteneriat cu asociaţiile, la fel şi administrarea ulterioară a padocurilor. În acel moment ne vom lămuri dacă există asociaţii care îşi doresc implicarea sau asociaţii care doar declară că animalele trebuie protejate. Noi am fi foarte bucuroşi dacă asociaţiile s-ar implica măcar în administrarea padocului după construirea lui. Tot ar fi un prim pas, la fel cum a fost şi în cazul celui de la Lacu Sărat cu Dog Rescue, cărora ţin să le mulţumesc încă o dată pentru implicare. Apreciez faptul că putem avea o primă rezolvare a problemei câinilor comunitari în momentul în care se eliberează acel padoc din Lacu Sărat. Sper ca toţi consilierii municipali, indiferent de partid, să fie de acord cu ideea de a avea un nou padoc pe o perioadă temporară pentru cazarea acestor câini", a mai adăugat sursa citată.

Eutanasierile mai aşteaptă

Primarul Marian Dragomir a subliniat că a primit mai multe cereri de capturare a câinilor agresivi, în special în zonele unde îşi desfăşoară activitatea agenţii economici, care se tem în privinţa faptului că angajaţii ar putea fi muşcaţi, astfel că le-a transmis mai departe către SUPAGL. Cât despre varianta eutanasierii, Dragomir s-a arătat destul de sceptic. "Avem o corespondenţă cu cei de la Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) Bucureşti şi vreau să reiau discuţiile şi cu cei de la Direcţia Sanitar Veterinară Brăila pentru a ne transmite care este stadiul procesului dintre autoritate şi asociaţiile iubitorilor de animale legat de eutanasiere. Normele respective au fost suspendate până la finalizarea procesului. V-am spus din start că nu sunt un adept al eutanasierii, dar pentru a putea să îi luăm din stradă trebuie să avem capacitate de cazare. Iar asta înseamnă un nou adăpost. Ne asumăm acest lucru în consiliu sau nu? Într-adevăr sunt mii de câini, dar dacă avem un nou adăpost, dacă la data de 1 septembrie avem 430 de locuri libere la Lacu Sărat e un pas pe care îl facem imediat", a conchis sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro