Surprinzător, Dragu a decis să plece în privat, adică să nu mai stea cu mâna întinsă la stat. Cică va fi un fel de manager al clubului Universitatea Cluj, care pe timpuri a fost un nume în fotbalul românesc. Acum, zbătându-se în anonimat, "U" Cluj a apelat, logic, tot la un anonim ca să-i conducă destinele.
Este de aşteptat ca Dragu, care este maestru în arta manageriatului şi un as în implementarea direcţiilor de dezvoltare strategică, să facă o treabă mare de tot la Cluj. Nu vreau să cobesc, dar cred că Dragu va reuşi să obţină o retrogradare frumoasă şi onestă cu Clujul. Va reuşi, dacă vreţi, să redea istoria acestei echipe greu încercate de vremuri, conducând-o cu capul sus către un eşec răsunător. Şi zic asta nu cu răutate, Doamne-fereşte, ci pentru că, dincolo de micile înţepături (nedrepte, evident) pe care le-am făcut la adresa lui Dragu de-a lungul timpului, l-am apreciat ca un excelent gropar, care a lăsat multe morminte frumoase acolo pe unde a trecut ca şef, director sau manager.
Succes, Dragule, te-am ţucat!