"E jignitoare pentru Parlament şi periculoasă pentru democraţie" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"E jignitoare pentru Parlament şi periculoasă pentru democraţie"


Adrian Năstase solicită conducerii Camerei să trimită cererea Procurorului General, de reluare a votului în dosarul Zambaccian 1, către Comisiile de Regulament şi juridică pentru a se pronunţa asupra inadmisibilităţii documentului, susţinând că, legal, nu se poate relua procedura de vot.

Deputatul PSD Adrian Năstase a prezentat, miercuri, colegilor din conducerea Camerei punctul său de vedere cu privire la noua solicitare adresată de procurorul general, precizând că argumentul lui Kovesi privind necesitatea reluării votului asupra începerii urmăririi penale în dosarul Zambaccian 1 ca urmare a modificării Regulamentului Camerei nu este valid. Potrivit lui Năstase, decizia CCR privind neconstituţionalitatea Regulamentului Camerei, pe baza căruia s-a dat votul în cazul dosarului Zambaccian 1, are putere numai pentru viitor.

"În mod normal, o nouă cerere (n.r. privind începerea urmării penale) ar trebui să respecte anumite prevederi legale pentru a fi supusă unui nou vot parlamentar. În niciun caz nu se poate solicita un nou vot pe un subiect în legătură cu care Camera Deputaţilor a dat, legal, o hotărâre definitivă şi executorie, obligatorie faţă de orice autoritate a statului. Votul deputaţilor este un vot politic, exprimat în cadrul unor reglementări procedurale foarte clare şi stricte. Procurorul general nu ar trebui să încalce prevederile constituţionale şi dispoziţiile Codului de procedură penală, care îngrădesc dreptul procurorilor de a redeschide oricând şi oricum o cauză penală" a arătat Năstase.

Potrivit social-democratului, procurorul general se prevalează de o decizie a CCR care a dus la modificarea Regulamentului Camerei, pentru a redeschide un dosar în legătură cu care Parlamentul s-a pronunţat deja.

Năstase a susţinut că, după întâlnirea de la Cotroceni din februarie 2009, "cei convocaţi de Traian Băsescu au dorit să rezolve cât mai rapid cazul Năstase", motiv pentru care s-a cerut retrimiterea la Cameră a dosarului pentru care deputaţii votaseră deja în 2008. "Dovada presiunilor exercitate de preşedintele Băsescu a fost făcută publică de deja celebra mapă personală a ministrului de externe austriac. La 10 martie 2009, solicitarea lui Traian Băsescu a fost împlinită de Laura Codruţa Kovesi. Iar acum, după câteva luni, solicitarea a fost scoasă din sertarul Preşedintei Camerei, pentru a fi fructuficată de PDL în campania electorală", mai spune Năstase.

Deputatul a reiterat faptul că, pe numele său au fost construite mai multe dosare cu "rea-voinţă" şi cu dorinţa de a-l pune mereu în defensivă. "Reluarea acestei cereri în plină campanie electorală nu face decât să reconfirme că "dosarul Năstase"este unul politic", a acuzat pesedistul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro