"E posibil ca echipele să fie excluse din cupele europene, sper însă să nu se întâmple asta" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"E posibil ca echipele să fie excluse din cupele europene, sper însă să nu se întâmple asta"


Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, miercuri, că formaţiile româneşti participante în cupele europene riscă excluderea din competiţie din cauza problemelor pe care le-au avut în sezonul trecut la dosarul de licenţiere.
"Există posibilitatea ca şi cluburile să plătească în cazul licenţelor, nu doar Federaţia. E posibil să se ajungă până la excluderea din cupele europene, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul formaţiei ŢSKA Sofia. Sper să nu se întâmple acest lucru, cel puţin anul acesta, dar pe viitor, dacă se va mai întâmpla aşa ceva, sigur vor fi excluse", a spus Lupescu.
Oficialul a menţionat că vina pentru această situaţie nu aparţine Direcţiei de Licenţe şi Afiliere din cadrul FRF, ci auditorului financiar şi urmează ca Federaţia să nu mai colaboreze cu acesta în viitor.

Inspectorul disciplinar al UEFA, Kemal Kapalluoglu, a făcut o analiză a dosarelor de licenţiere pe care echipele participante în sezonul trecut al cupelor europene le-au prezentat la FRF. În urma analizei, Kapallouglu a făcut o propunere către Comisia de Disciplină a UEFA pentru ca Federaţia Română de Fotbal să fie amendată cu 200.000 de euro, pentru că licenţele nu au fost acordate în conformitate cu regulamentele în vigoare, principalele probleme fiind cele de ordin financiar.

În urma raportului UEFA s-a constatat că Dinamo a fost clubul cu cele mai mari probleme de ordin financiar, fiind menţionat în toate cele 5 puncte care nu au fost respectate de cluburile din România. FC Timişoara nu a îndeplinit 4 dintre criterii, în timp ce Rapid a avut lacune în 3 puncte. Unirea Urziceni a avut probleme legate de unele datorii către angajaţi şi stat, în timp ce Steaua nu a prezentat o situaţie financiară anuală completă şi satisfăctoare. Cel mai mici probleme le-au avut cei de la CFR Cluj, ei prezentând un buget previzionar, care nu era bazat pe factori reali, dar în cazul lor eroare nu este foarte gravă.

În acest sezon, în cupele europene vor participa Unirea Urziceni, FC Timişoara (ambele în Liga Campionilor), dar şi Dinamo, CFR Cluj, FC Vaslui şi Steaua (toate în Liga Europa).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro