• în week-end, la Târgu Ocna, s-a desfășurat faza finală a Campionatului Național de Fotbal al Penitenciarelor • patru echipe sindicale au intrat în joc, cu dorință de victorie, iar jucătorii Sindicatului Sfinx al Penitenciarului Brăila au obținut locul al doilea, fiind vicecampioanii competiției • Sindicatul SFINX al Penitenciarului Brăila anunță că unul dintre membrii săi de seamă, Bârzoi Cristian Gabriel, a fost desemnat cel mai bun portar din România
Jucătorii de fotbal din cadrul Sindicatului Sfinx al Penitenciarului Brăila au ocupat un loc pe podium în cadrul Campionatului Național de Fotbal al Penitenciarelor de la Târgu Ocna. Echipa din Brăila a devenit vicecampioană la competiția sportivă.
Potrivit datelor transmise de Mihai Guduleasa, președintele sindicatului ”Sfinx” al polițiștilor de penitenciare și președinte Cartel Alfa Brăila, week-end-ul trecut, la Târgu Ocna – orașul care formează viitoarele generații de polițiști de penitenciare – s-a desfășurat faza finală a Campionatului Național de Fotbal al Penitenciarelor – FSANP. ”A fost un eveniment care a adunat laolaltă pasiunea pentru sport, prietenia și respectul dintre colegi. Patru echipe sindicale, calificate în urma etapelor anterioare, au intrat pe teren cu aceeași dorință de victorie, dar și cu același respect pentru fair-play: Sfinx Brăila, Novo Legis Botoșani, Pajura Dolj și Solidaritatea Ploiești”, a declarat sursa citată.
Semifinale spectaculoase și clasamentul final
Liderul sindical ne-a transmis rezultatele obținute de jucători, în semifinale: Novo Legis Botoșani – Solidaritatea Ploiești, 6-1; Sfinx Brăila – Pajura Dolj, 4-3.
Au fost două meciuri pline de energie și determinare, a explicat sindicalistul, în care s-a văzut clar că dincolo de uniforma de serviciu există aceeași pasiune comună: fotbalul.
În finala mică a competiției, echipele care s-au confruntat au fost Solidaritatea Ploiești – Pajura Dolj - rezultat 5-4, iar în finala mare au intrat pe teren echipele Novo Legis Botoșani – Sfinx Brăila – rezultat 2-0.
În clasamentul final, pe primul loc s-a situat echipa Novo Legis Botoșani – Campioana națională, iar pe locul al doilea a fost echipa Sfinx Brăila – Vicecampioana competiției, pe locul trei Solidaritatea Ploiești, iar pe locul patru a fost Pajura Dolj.
Cel mai bun portar din România la Cupa FSANP!
Sindicatul SFINX al polițiștilor de penitenciare Brăila a anunțat, cu onoare, că unul dintre membrii săi de seamă, Bârzoi Cristian Gabriel, a fost desemnat cel mai bun portar din România în cadrul prestigioasei competiții sportive Cupa FSANP. ”Prin dăruire, disciplină și reflexe de excepție, Cristian Gabriel Bârzoi a demonstrat nu doar calități sportive remarcabile, ci și spirit de echipă și fair-play, confirmând încă o dată valoarea și determinarea colegilor din sindicatul nostru. Performanța sa este o mândrie pentru întreaga comunitate a polițiștilor de penitenciare și o dovadă că pasiunea și perseverența duc la rezultate deosebite”, a spus sindicalistul din Penitenciarul Brăila.
Mesajul președintelui sindicatului ”Sfinx”, Mihai Guduleasa: ”Felicitări, Cristian! Brăila și SFINX sunt mândri de tine!”.