ECONOMIC: Numărul vizitatorilor străini în România a scăzut în primele două luni cu 2,1%, la 878.300 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Numărul vizitatorilor străini în România a scăzut în primele două luni cu 2,1%, la 878.300

Numărul vizitatorilor străini în România înregistraţi la punctele de frontieră a fost în primele două luni din acest an de 878.300, în scădere cu 2,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, majoritatea provenind din ţări situate în Europa (95,6%), arată datele publicate vineri de INS.

Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 58,7% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, cele mai multe fiind din Ungaria (37,1%), Bulgaria (22%), Italia (8,5%), Germania (7,5%) şi Austria (3,9%).

În ceea ce priveşte plecările vizitatorilor români în străinătate înregistrate la punctele de frontieră, acestea au scăzut cu 6,6% în primele două luni din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, ajungând la 1.533.900. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 71,8% din numărul total de plecări.

Datele transmise de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada ianuarie - februarie 2011 au însumat 716.700, în creştere cu 13,8% faţă de perioadă corespunzătoare din 2010. Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 79% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 21 %, ponderi apropiate de cele din perioada similară a anului trecut. Sosirile în hoteluri deţin o pondere de 76% din total.

O creştere s-a înregistrat şi la înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică. Acestea au însumat în primele două luni din acest an 1.450.500, în creştere cu 13,9%. Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 78,6% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 21,4%.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost în intervalul ianuarie - februarie de 17,8% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,5 puncte procentuale faţă de aceeeaşi perioadă din 2010. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (20,7%) şi la moteluri (14,7%).

Februarie 2011 faţă de februarie 2010

Potrivit INS, sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna februarie 2011 de 411.100, în scădere cu 3,8% faţă de aceeaşi lună din 2010. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (95,5%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 62,2% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, cele mai multe fiind din Ungaria (36,6%), Bulgaria (21,4%), Italia (8,4%), Germania (7,9%) şi Polonia (3,6%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna februarie 2011 de 676.700, în scădere cu 3,9%, comparativ cu luna februarie 2010. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 71,2% din numărul total de plecări.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna februarie 2011 au însumat 366.900, în creştere cu 14,1% faţă de cele din luna februarie 2010. Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în februarie 79,3% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 20,7% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din februarie 2010.

Sosirile în hoteluri deţin în luna februarie 2011 o pondere de 76,7% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în creştere cu 14,0% faţă de luna februarie 2010.

Totodată, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în februarie au însumat 749.200, în creştere cu 16,2% faţă de cele februarie 2011. Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în februarie 79,5% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 20,5%.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna februarie 2011 a fost de 19,1% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,8 puncte procentuale faţă de luna februarie 2010. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna februarie 2011 s-au înregistrat la hoteluri ( 22,5%) şi la pensiuni turistice (15,0%).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro