ECONOMIC. Prețul benzinei în România, mai mare decât în vara 2008, când petrolul avea cotații-record | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC. Prețul benzinei în România, mai mare decât în vara 2008, când petrolul avea cotații-record

Benzina comercializată în România a ajuns să coste, în prezent, fără taxe, cu 5% mai mult decât în vara anului 2008, când cotațiile petroliere atinseseră valori-record, potrivit unei analize realizate de Agerpres.
Astfel, prețul unui litru de benzină la pompă costă acum în medie, în țara noastră, 0,703 euro fără taxe. În același timp, petrolul Brent, de referință pentru piața europeană, este cotat la aproape 110 dolari pe baril.
Pe de altă parte, în iulie 2008, când țițeiul atingea recordul absolut de 147 de dolari pe baril, benzina pe piața din România costa, tot fără taxe, 0,669 euro, potrivit statisticilor Comisiei Europene.
Prin urmare, în timp ce cotațiile țițeiului au scăzut cu 25% din vara anului 2008 până acum, prețul benzinei a crescut cu 5%.

Criza a adus benzina cea mai ieftină

Benzina comercializată în România a avut cel mai mic preț în ziua de 12 ianuarie 2009, când a costat 0,266 dolari. La acea dată, petrolul avea o cotație bursieră de 45 de dolari pe baril.
Pe de altă parte, motorina este în prezent mai ieftină cu 9% decât în iulie 2008. Fără taxe, prețul unui litru de diesel este acum 0,727 euro, față de 0,799 euro în iulie 2008.
Românii au putut cumpăra cea mai ieftină motorină pe 23 martie 2009, când un litru a costat 0,404 euro.

Taxele dublează preţul la pompe

Însă, în benzinării, la prețul fără taxe se adaugă acciza și taxa pe valoarea adăugată. Taxa pe valoarea adăugată a crescut de la 19% la 24% în vara anului 2009. De asemenea, acciza la benzină era, în trimestrul al treilea din 2008, 425 euro pe tonă și a ajuns, în acest moment, la 557,9 euro pe tonă. La motorină, acciza a urcat de la 325 euro pe tonă la 473 euro pe tonă, în prezent.
Cu toate taxele incluse, un litru de benzină costă la pompă, în România, 1,448 euro, iar, fără taxe, 0,703 euro. Prin urmare, taxele au ajuns în acest moment să echivaleze cu 51,5% din prețul final, arată Agerpres.
Situația este similară și la motorină. Românii plătesc la pompă 1,440 euro pe litru, în timp ce dieselul fără taxe costă 0,728 euro. Astfel că taxele înseamnă 49,4% din tariful de la pompă.
Preţul motorinei şi al benzinei a depăşit în vara anului 2008 pragul psihologic de 4 lei/litru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro