ECONOMIC. Rata absorbției fondurilor europene a depășit 36% | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC. Rata absorbției fondurilor europene a depășit 36%

Rata absorbției fondurilor europene a ajuns la 36,03%, la 30 iunie, fiind în creștere cu 0,67 puncte procentuale față de nivelul din 6 iunie, se arată într-un document postat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE) și preluat de Agerpres. Valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană se ridica la 6,922 miliarde euro la finalul lunii iunie.

"S-a primit de la Comisia Europeană suma totală de 8,90 miliarde euro, care reprezintă 46,33% din alocarea UE 2007-2013. Din aceste fonduri, plățile intermediare rambursate însumează 6,793 miliarde euro, ceea ce reprezintă 35,36% din alocarea UE 2007-2013", se arată în document.

Potrivit MFE, pentru cele șapte programe operaționale au fost depuse 43.155 proiecte, în valoare totală de aproximativ 73,6 miliarde euro, din care cca. 48,5 miliarde euro reprezintă contribuție UE. Din totalul proiectelor depuse au fost aprobate 16.977 proiecte, în valoare totală de aproximativ 36,4 miliarde euro. Din această valoare, circa 22 miliarde euro reprezintă contribuție UE, ceea ce înseamnă aproximativ 114% din alocarea UE 2007-2013.

"Au fost semnate 13.793 contracte de finanțare cu beneficiarii, în valoare eligibilă de cca. 25 miliarde euro, din care fondurile UE reprezintă cca. 19,6 miliarde euro. Contribuția UE aferentă contractelor semnate, în raport cu alocarea UE 2007-2013 este de aproximativ 102%. (...) Plățile totale către beneficiari (pre-finanțări și rambursări), cu excepția rambursării de TVA, s-au ridicat la suma de aproximativ 9,13 miliarde euro. Din această valoare, contribuția UE a însumat cca. 8,15 miliarde euro, respectiv 42,35% din alocarea 2007-2013", informează MFE, citat de Agerpres.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro