Editura Beta în faţa cititorilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Editura Beta în faţa cititorilor

Poeţii Marin Dumitrescu şi Gelu Vlaşin, alături de criticul Aureliu Goci au vorbit despre viaţa lor şi despre cărţile pe care le-au scris la o întâlnire cu cititorii brăileni de la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati". Tot atunci, Nicolae Roşu, directorul editurii Beta, a trecut în revistă producţia editorială din această primăvară prezentată şi la Bookfest. Nicolae Roşu a punctat că Beta este o editură mică, dar care scoate titluri valoroase realizate de autori importanţi, între care au fost amintiţi: Constantin Codrescu, Emil Lungeanu, Eliza Roha, Ion Văduva, Aureliu Goci, Valentin Hossu-Longin. Apoi, criticul Aureliu Goci şi-a prezentat propria viziune despre fenomentul cărţii tipărite într-o lume turbulentă, neaşezată, dar şi despre cei doi poeţi prezenţi, ambii stabiliţi în Spania. "Ei sunt entuziaşti, cred în poezie. Marin Dumitrescu merge pe liniile de dezvoltare ale poeziei europene, se îndreaptă către esenţă, adevărurile ultime, iar Gelu Vlaşin este un poet experimental. El încearcă să transfigureze imaginea poeziei în pagină, să redeseneze poezia, să facă o ramură înflorită din cuvânt", a explicat criticul Aureliu Gogi. Poetul Marin Dumitrescu a revenit la Brăila după doi ani, când a deschis Festivalul Balcanica. Scrie de când avea 14 ani, dar abia la 50 de ani a publicat primul volum de poezie, "Tratatul de pace cu Moartea". Poetul Gelu Vlaşin a recunoscut că deşi locuieşte în Spania, nu s-a desprins definitiv de România şi nici nu va încerca acest lucru. El şi-a prezentat cărţile: "Tratat la psihiatrie", volum multipremiat şi tradus în patru limbi, "Transbordare 13", un rezultat al unei tabere de creaţie literară organizată la el acasă, când 13 poeţi importanţi au scris poeme la comun, şi "27", o carte de portrete literare în care sunt surprinse diverse personalităţi ale culturii româneşti. Gelu Vlaşin a povestit că în Spania se mai ocupă şi de diverse proiecte culturale precum "Caravana culturii române", realizat anul trecut în parohiile bisericilor ortodoxe, în care au fost prezentate personalităţi din cultura română şi s-a citit poezie românească.
Manifestarea s-a încheiat cu două momente poetice, în care cei doi şi-au citit câteva creaţii şi o sesiune de autografe. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Judeţeană şi moderat de directorul instituţiei, Dragoş Neagu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro