Educație juridică pentru elevi, la Colegiul Național “Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Educație juridică pentru elevi, la Colegiul Național “Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila

Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a răspuns cu interes invitației adresate de Consiliul Județean al Elevilor Brăila de a participa la sesiunea județeană de formare a elevilor reprezentanți în consiliu • evenimentul s-a desfășurat în perioada 3-4 februarie, la Colegiul Național “Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila • activitatea organizată de elevi, în sprijinul elevilor, s-a bucurat de prezența unui număr de 120 de reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor Brăila

 

Întâlniri între polițiști și elevi, pentru a se purta discuții pe linie juridică. Practic, elevii au primit informații cu privire la modalitatea de sancționare sau cercetare a faptelor de natură contravențională sau penală. Este vorba despre fapte care se înregistrează într-o unitate școlară, în astfel de cazuri persoanele vinovate fiind trase la răspundere în funcție de gravitatea faptei.

Astfel, la data de 3 februarie, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila a răspuns invitației adresate de Consiliul Județean al Elevilor Brăila de a participa la sesiunea județeană de formare a elevilor reprezentanți în consiliu, eveniment care s-a desfășurat în perioada 3-4 februarie, la Colegiul Național “Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila. “În deschiderea prezentării, șeful Biroului Siguranța școlară a prezentat elevilor rolul structurii pe care o reprezintă, principalele atribuții pe care aceasta structură specializată a Poliției Române le are în comunitate, cum poate interveni în cadrul unității de învățământ pentru a asigura climatul de ordine și siguranță publică, dar și aspecte privind modalitatea legală de sancționare sau cercetare a faptelor de natură contravențională sau penală, care se înregistrează într-o unitate școlară.

Totodată, polițistul de siguranță școlară a reamintit elevilor principalele noțiuni pe care este necesar să le cunoască și să le respecte în materie de educație juridică, respectiv limitele răspunderii penale, ce înseamnă o contravenție și o infracțiune și cum pot fi aceste fapte sancționate dacă sunt comise de minori”, au transmis reprezentanții IPJ Brăila.

 

Atelier de opinie: cum pot oamenii legii să asigure siguranța în școli

Potrivit polițiștilor, activitatea a continuat cu un atelier de opinie, în care elevii au avut posibilitatea să transmită polițiștilor, prin intermediul unor post-it-uri, care sunt așteptările lor de la instituția poliției și cum pot oamenii legii să asigure siguranța în școlile brăilene. “Activitatea organizată de elevi, în sprijinul elevilor, s-a bucurat de prezența unui număr de 120 de reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor Brăila, de la clasa a V-a până la clasa a XII-a, din 17 unități de învățământ din județul Brăila”, au mai precizat polițiștii.

Inspectoratul de Poliție Județean Brăila transmite mulțumiri și felicitări tinerilor elevi implicați în cunoașterea și rezolvarea tuturor problemelor care ar putea afecta această etapă a vieții lor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro