Electrica dă vina pe păsări pentru întreruperile frecvente de curent din comuna Siliștea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Electrica dă vina pe păsări pentru întreruperile frecvente de curent din comuna Siliștea

• într-un răspuns oficial transmis pe adresa redacției noastre se menționează că păsările aflate în număr mare în zona gropii de gunoi de la marginea localității se așează pe rețeaua de medie tensiune și provoacă avarii • după cum v-am mai informat, localnicii din Siliștea se plâng că, de circa două luni, rămân aproape zilnic fără curent și că fluctuațiile de tensiune le-au deteriorat numeroase aparate electronice și electrocasnice

 

După cum v-am informat într-un articol publicat în cotidianul nostru la începutul acestei săptămâni, mai mulți localnici din comuna Siliștea, situată la nici 15 kilometri de municipiul Brăila, se plâng că de circa două luni se întrerupe aproape zilnic alimentarea cu curent electric în localitatea lor. Aceste întreruperi durează de la câteva minute la câteva ore, existând și fluctuații de tensiune care au provocat deteriorarea mai multor aparate electronice și electrocasnice. Oamenii s-au mai plâns că au încercat să reclame această situație la dispeceratul Electrica, însă aproape de fiecare dată au putut comunica doar cu roboți telefonici, după ce au fost ținuți în aștepare zeci de minute. Fără un răspuns oficial, au aflat doar, la nivel de zvon, că problemele ar fi cauzate de păsările care se așează pe rețeaua de medie tensiune ce alimentează comuna sau de copacii care ating aceste fire. Inclusiv primarul comunei Siliștea, Ilie Efteme, ne-a declarat că i s-a solicitat, de către reprezentanți ai Electrica, să toaleteze câțiva copaci aflați pe traseul rețelei de medie tensiune. Același primar ne-a mai spus că, la marginea localității, unde se află o groapă de gunoi, a observat zeci de cadavre de barză, ce păreau a fi fost electrocutate.

Cotidianul nostru a solicitat printr-o adresă scrisă trimisă, pe 19 august, către Electrica Distribuție un răspuns oficial referitor la cauza problemelor existente la alimentarea cu energie electrică a comunei Siliștea. Am primit răspunsul ieri, 22 august. Cauza invocată de reprezentanții ”Electrica”: păsările aflate în număr mare în zona gropii de gunoi, care s-ar așeza pe firele electrice și ar provoca avarii repetate. Echipele de intervenție acționează permanent, dar nu reușesc să facă față situației...

”Cauza întreruperilor în alimentarea cu energie electrică care au loc în localitatea Siliștea, județul Brăila, sunt cauzate de prezența în număr mare a păsărilor în zonă. Mai exact, linia electrică aeriană de 20 kV, din care este alimentată și localitatea Siliștea, traversează o zonă aflată în apropierea Depozitului Ecologic. Pentru că această zonă este frecventată de un număr foarte mare de păsări, acestea ocupă și liniile electrice și astfel acționează asupra liniei electrice, ducând la fluctuații de tensiune și uneori la întreruperi în alimentarea cu energie electrică a utilizatorilor din zonă.

Echipele operative ale DEER, sucursala Brăila, acționează în cel mai scurt timp pentru remedierea acestor situații, care sunt tot mai frecvente, în limita disponibilității și a priorităților.

S-au luat măsuri de preluare a alimentării localității Siliștea din alte surse, dar porțiunea de linie electrică aeriană afectată de acțiunea păsărilor tranzitează aceeași zonă. Astfel, pentru a remedia această situație, s-a demarat, în regim de urgență, achiziția și montarea unor dispozitive de protecție a acțiunii păsărilor, pentru a minimaliza acest tip de incidente”, ne-au explicat reprezentanții ”Electrica Distribuție”.  

În ceea ce privește aparatura electronică și electrocasnică deteriorată din cauza fluctuațiilor de tensiune, în răspunsul primit de cotidianul nostru se face precizarea că până la momentul actual nu s-au primit solicitări de acordare a compensațiilor pentru nerespectarea indicatorilor de performanţă privind continuitatea serviciului de distribuție a energiei electrice, care să fi cauzat deterioarea aparaturii electrice a utilizatorilor din zona menționată.

Trebuie menționat că Depozitul Ecologic unde ajung deșeurile colectate din municipiul Brăila funcționează în zona comunei Siliștea de circa două decenii, dar în anii trecuți nu au existat plângeri atât de multe referitoare la întreruperile de curent din localitate. Recent, comuna Siliștea a beneficiat de investiții pentru reabilitarea și modernizarea rețelei electrice din localitate, fiind înlocuți stâlpii vechi și montate mai multe transformatoare de ultimă generație, cu scopul declarat de a îmbunătăți și eficientiza alimentarea cu energie. În ciuda noilor dotări, avariile par să se fi înmulțit în loc să scadă...

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro