• obiectul, originar din Europa Apuseană, are mai bine de un secol și reprezintă simbolul Brăilei de după eliberarea de sub ocupație otomană • „Brăila e construită după un plan poate unic în lume. Un evantai desfăcut aproape în întregime ”, consemna Panait Istrati în „Neranțula” • prezentarea Exponatului lunii a fost făcută de muzeograful Cătălina Mârza
Realizat în atelierele din Europa Apuseană, la finele secolului al XIX-lea, Exponatul lunii iulie la Muzeul Brăilei „Carol I” este un evantai pliabil din sidef și dantelă, aflat în patrimoniul Secției Modernă și Contemporană.
Potrivit descrierii realizate de muzeograful Cătălina Mârza, evantaiul ales drept Exponatul lunii se deschide în formă de semicerc și este alcătuit din 17 lamele din sidef. Prima și ultima lamelă se lățesc progresiv spre marginea superioară, fiind cizelate cu motive florale aurii și argintii. Celelalte 15 lamele sunt decorate pe o distanță de cca. 9 centimetri, după care se continuă cu lame înguste. Peste ele este atașată o dantelă fină, de asemenea, cu motive florale. Înălțimea evantaiului este de 18 cm, iar lungime de 36 cm. Evantaiul nu este doar un accesoriu feminin, el poate fi considerat și un simbol al Brăilei.
„Brăila e construită după un plan poate unic în lume. Un evantai desfăcut aproape în întregime. Din sâmburele care-i formează centrul, opt străzi și două bulevarde alcătuiesc tot atâtea brațe ce-i înlănțuiesc mijlocul și o arată Dunării, ca pe o ofrandă ispititoare. Dar, pentru ca frumoasa să nu se simtă stingherită, patru căi curmă elanul celor zece brațe, traversându-le întocmai ca legătura unui evantai” („Neranțula”, Panait Istrati).
Potrivit muzeografului Cătălina Mârza, apariția evantaiului se pierde în negura veacurilor. Cel mai vechi evantai care s-a păstrat provine din China. A fost confecționat din bambus, desemnând statutul social al persoanei care îl deținea. Legendele orientale menționează că, în jurul anului 2697 î.Hr., ar fi fost creat evantaiul, în timpul domniei împăratului Yuan.
„În Ţara Soarelui Răsare, evantaiul preluat de la chinezi va fi regăsit în picturile funerare. Spiritul inovator al niponilor a condus la realizarea evantaiului pliabil, confecționat din dantelă, pergament, mătase, lemn de santal, cu rame din fildeș, lemn, carapace de broască țestoasă. Tot în Japonia s-a dezvoltat o nouă formă de luptă a samurailor: tessenjutsu, arta folosirii evantaiului ca armă. Tessen este un tip de evantai ascuțit, realizat din fier, respectiv Gunpai, evantai mai mare, tot din fier, folosit împotriva săgeților sau pentru a trimite semnale trupelor”, precizează Cătălina Mârza.
În urma săpăturilor arheologice, s-au descoperit în Grecia Antică evantaie denumite rhipis (bucată de pânză întinsă peste o ramă), iar în Egiptul Antic, în mormântul regelui Tutankamon, evantaie din aur. La romani, evantaiul confecționat din lemn juca rolul de îndepărtare a insectelor din jurul ofrandelor (muscaria).
În Europa primelor secole d. Hr, obiectul a fost inclus în ceremonialul bisericilor. În secolele XI-XII, evantaiul se răspândește din ce în ce mai mult, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților, care-și expuneau, astfel, statutul social. În secolul al XVIII-lea, accesoriul delicat din garderoba franțuzoaicelor era fabricat din aur, argint, dantelă, mătase. Potrivit muzeografului brăilean, în secolul al XIX-lea, femeile îl foloseau ca pe un mod de comunicare cu admiratorii: fie pe jumătate închis, fie larg deschis, ținut lângă inimă, atingând o anumită zonă a feței sau lăsat să cadă.
„Chiar dacă și-a pierdut din strălucirea și eleganța de odinioară, evantaiul, apanaj al feminității, rămâne un accesoriu pe care cu multă plăcere îl recomand iubitoarelor de frumos”, a mai spus Cătălina Mârza.
