EXTERNE: ACORD ISTORIC: China şi SUA şi-au stabilit noi obiective în privinţa emisiilor de gaze cu efect de seră | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: ACORD ISTORIC: China şi SUA şi-au stabilit noi obiective în privinţa emisiilor de gaze cu efect de seră

China şi Statele Unite, primii doi emiţători de gaze cu efect de seră la nivel mondial, au stabilit miercuri la Beijing noi obiective în acest domeniu, sub presiunea urgenţei unui acord mondial la Conferinţa de la Paris privind încălzirea globală, prevăzută în 2015, relatează AFP.

China, primul poluator mondial cu gaze cu efect de seră, a adoptat obiectivul unui "vârf la orizontul lui 2030", dar intenţionează să "încerce să-l atingă mai devreme", a anunţat Casa Albă.

La rândul lor, Statele Unite s-au angajat în vederea unei reduceri până în 2025 a emisiilor cu 26-28% faţă de nivelul din 2005.

Este pentru prima dată când China se angajează cu privire la un vârf al emisiilor, adică a anului începând din care acestea vor înceta să mai crească şi din care curba se va inversa.

Aceste anunţuri au fost făcute în timp ce preşedintele american Barack Obama era primit la Beijing de către omologul său chinez Xi Jinping, după ce ambii lideri au particiat cu o zi înainte la Summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC).

Obama a salutat miercuri un "acord istoric" cu China în problema modificărilor climatice.

Constatarea ştiinţifică este fără drept de apel: eforturile actuale sunt insuficiente pentru a limita creşterea temperaturii mondiale cu două grade Celsius, obiectivul pe care şi l-a stabilit comunitatea internaţională cu scopul de a evita o accelerare catastrofică a modificărilor climatice.

Însă, la sfârşitul lui 2015, Conferinţa anuală a ONU asupra modificărilor climatice vrea să obţină un acord suficient de ambiţios pentru militarea încălzirii globale la un nivel de două grade Celsius.

Beijingul şi Washingtonul sunt hotărâte să ajungă la acest acord la Paris, a declarat Xi Jinping.

Statele Unite şi China reprezintă împreună peste 40% din totalul emisiilor de dioxid de carbon (CO2) de pe planetă.

Emisiile de CO2 per capita în China le depăşesc deja pe cele ale Uniunii Europene.

Obiectivul american "este totodată ambiţios şi realizabil", a comentat un oficial american de rang înalt sub protecţia anonimatului. Însă acest obiectiv ar putea să se lovească de opoziţia congresmenilor.

"Faptul că Statele Unite şi China, considerate în mod tradiţional liderii taberelor opuse (în negocierile cu privire la încălzirea globală), avansează împreună, va avea un impact important", a adăugat el.

Însă imediat după anunţul de la Beijing, liderul republicanilor în Senat Mitch McConnell a catalogat ca "nerealist" obiectivul american.

În negocierile privind modificările climatice, China cere în mod sistematic să nu fie supusă aceloraşi solicitări ca ţările industrializate.

Beijingul insistă asupra principiului "responsabilităţi comune dar diferite", potrivit căruia responsabilitatea luptei împotriva încălzirii globale revine în principal ţărilor dezvoltate.

Europa, la rândul său, s-a angajat la o reducere cu cel puţin 40% a emisiilor până în 2030, raportat la nivelul din 1990.

Luna trecută, comisarul european pentru Climă Connie Hedegaard a îndemnat Statele Unite să-şi asume un obiectiv "concret şi ambiţios" în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

În ceea ce priveşte anul pe care-l va alege China pentru a începe să-şi reducă emisiile, Hedegaard a declarat că "dacă acesta va fi 2030, va fi prea târziu. O dată mult mai apropiată ar fi un cadou din partea Chinei pentru întreaga lume".

A doua economie mondială şi totodată prima piaţă pentru automobile din lume, China este nevoită să acţioneze împotriva CO2, deoarece poluarea atmosferică s-a impus ca o problemă majoră în metropolele chineze.

Premierul chinez Li Keqiang a anunţat recent că ţara va închide 50.000 de furnale mici pe cărbune şi va îmbunătăţi performanţele de mediu ale celor mai mari centrale.

Însă China, care reprezintă jumătate din consumul mondial de cărbune - o sursă din care obţine peste 70% din energie - şi care înregistrează în continuare o tendinţă de creştere în acest domeniu, va continua în paralel să contruiască numeroase centrale termice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro