EXTERNE: Confruntări intense de artilerie la Doneţk. Rebelii au primit întăriri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Confruntări intense de artilerie la Doneţk. Rebelii au primit întăriri

Tiruri de artilerie aveau loc duminică dimineaţa la Doneţk, unde confruntări intense de artilerie au izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce în fieful separatiştilor proruşi din estul Ucrainei au sosit întăriri importante, potrivit OSCE.

Confruntările de duminică erau mai puţin intense decât cele din timpul nopţii, potrivit unui jurnalist AFP. Tiruri foarte aproape de centrul localităţii au început să se intensifice către ora locală 2.00 (1.00, ora României) şi continuau cu aceeaşi forţă şi regularitate două ore mai târziu, potrivit unor jurnalişti AFP aflaţi la faţa locului.

Şapte tunuri de asalt au fost văzute îndreptându-se duminică dimineaţa atât către zona aeroportului, unul dintre principalele puncte fierbinţi, pe care armata ucraineană şi separatiştii şi-l dispută de mai multe luni, cât şi către Iasînovata, un nod feroviar şi oraş vecin cu Doneţk, a declarat pentru AFP un locuitor care a văzut coloana trecând către ora locală 9.00 (8.00, ora României).

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) s-a declarat sâmbătă seara "foarte îngrijorată" din cauza prezenţei unor convoaie militare şi tancuri în estul Ucrainei, în zone aflate sub controlul separatiştilor proruşi.

"Peste 40 de tancuri şi camioane" au fost văzute circulând pe un drum de la periferia Makiivka, au declarat observatori OSCE prezenţi în Ucraina pentru a supraveghea aplicarea armistiţiului semnat la 5 septembrie între Kiev şi separatişti.

Au fost văzute şi 19 camioane militare marca rusească Kamaz, fără numere de înmatriculare, care transportau tunuri de calibrul 122 milimetri şi personal în uniforme verzi fără însemne militare. Convoiul era însoţit de şase camioane cisternă.

Observatori OSCE au văzut, de asemenea, un convoi de nouă tancuri - patru T-72 şi cinci T-64 - care se deplasau la sud-vest de Doneţk.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro