Parlamentarii danezi au redus prestaţiile sociale de care pot beneficia noii solicitanţi de azil, într-o încercare de a-i descuraja să vină în ţara lor, în contextul actualei crize a imigranţilor, relatează DPA în pagina electronică.
Ministrul Integrării Inger Stojberg, din cadrul Partidului Venstre (liberali, centru-dreapta, la putere), a declarat, citată de agenţia Ritzau, că este vorba despre primul pas către "readucerea politicilor în domeniul azilului înapoi pe drumul cel bun".
Proiectul a fost adoptat în a treia şi ultima lectură, cu 56 de voturi la 50. În total, 73 de parlamentari au absentat de la vot.
"Poţi să ai opinii diferite faţă de soluţiile Guvernului, dar nu poţi ignora provocările", a spus ea.
"Este necesar să oprim afluxul masiv de solicitanţi de azil către Danemarca", a subliniat ministrul.
Liberalii au ajuns la putere în iunie şi deţin doar 34 din cele 179 de mandate din Parlament. Însă, în iulie, au obţinut susţinere pentru aceste tăieri din partea Partidului Danez al Poporului (populişti, extremă dreapta), conservatorilor şi Partidului Alianţa Liberală.