EXTERNE: Femeile din grupul Stat Islamic nu au voie să lupte, dar se ocupă de recrutare şi propagandă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Femeile din grupul Stat Islamic nu au voie să lupte, dar se ocupă de recrutare şi propagandă

Cele aproximativ 550 de femei occidentale care s-au alăturat grupării Stat Islamic (SI) nu sunt autorizate să lupte, însă ele se căsătoresc şi le fac viaţa mai uşoară jihadiştilor, recrutează şi fac apel la atentate împotriva Occidentului, potrivit unor experţi.

"Ameninţarea pe care o reprezintă ele este diferită de cea a bărbaţilor. Femeile recrutează pentru SI. Ele îi ajută pe combatanţi la treburi non-militare şi îi încurajează pe cei care nu pot pleca să comită atentate împotriva Occidentului", conchide un studiu al Institutului pentru Dialog Strategic, publicat miercuri.

Acest raport de 48 de pagini se referă la sute de femei şi abordează în detaliu traseul a 11 dintre ele: câte una originară din Austria, Franţa şi Canada, şase din Marea Britanie şi două din Olanda.

"Violenţa limbajului şi devotamentul pentru cauză sunt la fel de puternice ca ale bărbaţilor", a declarat Ross Frenett, expert pe probleme de extremism în cadrul Institutului pentru Dialog Strategic şi coautor al raportului.

"Ele joacă un rol de propagandă pentru atacuri teroriste în ţările de origine", a adăugat acesta.

În plus, "ele îşi afişează capacitatea şi voinţa de a participa la violenţe şi chiar la atacuri sinucigaşe dacă circumstanţele s-ar schimba", notează raportul.

În ceea ce priveşte aderarea lor la cauza SI şi decizia de a pleca în Siria, acestea sunt în mare parte "similare celor ale bărbaţilor: sentimentul că Ummah (comunitatea credincioşilor musulmani) este atacată, datoria ideologică şi religioasă de a face ceva, căutarea unei camaraderii şi dorinţa de a da sens propriei vieţi", detaliază raportul.

"Misiunea creării Statului Islamic este deosebit de puternică la femei", potrivit aceleiaşi surse, care consideră că Internetul şi reţelele de socializare sunt cruciale în radicalizarea femeilor şi a bărbaţilor.

În pofida militantismului, multora dintre aceste femei le este greu să-şi părăsească apropiaţii, notează Ross Frenett, care apreciază că acesta ar putea fi elementul-cheie pentru a le convinge să nu mai facă această călătorie.

Una dintre cele 11 femei studiate de experţi explică pe reţelele sociale că "cel mai bun lucru pentru o femeie este să fie o soţie bună şi să-şi crească bine copiii".

Unele îşi pierd speranţele - de exemplu când soţul lor este ucis în lupte sau când dau naştere unui copil - iar "aceste evenimente trebuie şi pot fi exploatate de familii şi de ţara de origine ca o oportunitate" de renunţare la angajament, consideră raportul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro