EXTERNE: Jeb Bush susţine că, retrospectiv, nu ar fi invadat Irakul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Jeb Bush susţine că, retrospectiv, nu ar fi invadat Irakul

Fostul guvernator de Florida Jeb Bush a declarat joi că, privind retrospectiv, nu ar fi invadat Irakul în 2003, la câteva zile după ce a refuzat să răspundă la această întrebare, relatează AP, în pagina electronică.

"Dacă toţi ar trebui să răspundem la întrebări ipotetice, ştiind ceea ce ştim, voi ce aţi fi făcut?", a declarat Bush cu o urmă de iritare în timpul campaniei în Arizona. "Nu m-aş fi implicat. Nu aş fi mers în Irak", a adăugat el.

Acesta este un răspuns pe care fostul guvernator de Florida şi probabilul candidat al republicanilor la alegerile prezidenţiale a refuzat să îl ofere în timpul câtorva apariţii publice, chiar dacă majoritatea adversarilor săi din cadrul partidului au răspuns şi l-au criticat pentru evitarea întrebării.

Bush a declarat joi că rezistenţa sa a fost generată pe de o parte de loialitatea faţă de fratele său mai mare, George W. Bush, care a ordonat invazia în calitate de preşedinte, iar pe altă parte faţă de familiile celor care şi-au pierdut viaţa pe câmpul de luptă.

"Nu voi încerca să afirm că fratele meu a făcut un lucru greşit sau că tatăl meu a făcut acest lucru greşit", a declarat Bush ulterior într-un discurs susţinut la întâlnirea de primăvareă a Comitetului Naţional Republican din Pheonix. "Nu se va întâmpla. Am avut multe dificultăţi cu acest lucru. Îmi iubesc mult familia", a adăugat el.

Această loialitate ar putea arunca o umbră asupra campaniei lui Bush, dar numele familiei îi este, de asemenea, cel mai puternic aliat politic. În cazul în care ar fi ales, el ar deveni cel de-al treilea membru al familiei care ar ocupa funcţia de preşedinte, după tatăl şi fratele său.

Războiul din Irak este printre cele mai definitoare aspecte ale preşedinţiei lui George W. Bush. Peste 4.400 de militari americani au murit în acest conflict, în timp ce mulţi alţii au fost grav răniţi. Războiul a costat cel puţin 1,7 trilioane de dolari şi a fost justificat prin estimarea eronată a serviciilor de informaţii că Irakul deţine arme de distrugere în masă. Nicio astfel de armă nu a fost găsită.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro