EXTERNE: Pacienţii spitalelor din Grecia sunt nevoiţi să închirieze infirmiere, multe fiind imigrante românce | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Pacienţii spitalelor din Grecia sunt nevoiţi să închirieze infirmiere, multe fiind imigrante românce

Pacienţii spitalelor din Grecia sunt nevoiţi să-şi închirieze infirmiere, din cauza crizei financiare care a afectat şi sistemul de sănătate, însă acestea sunt în mare parte femei fără pregătire de specialitate din ţări precum România, Bulgaria sau Georgia, relatează New York Times în ediţia online.

Asigurarea de sănătate universală nu mai există de când Grecia a fost nevoită să adopte măsuri drastice de austeritate, iar reducerile bugetare au condus de asemenea la scăderea personalului medical, potrivit www.nytimes.com.

Acum, când bolnavii se internează într-un spital din Grecia, sunt nevoiţi să-şi angajeze propriile infirmiere pentru a primi îngrijiri de bază. Infirmierele private existau demult în sistemul medical din Grecia, dar criza economică din ţară i-a lăsat pe mulţi pacienţi fără bani şi fără asigurarea necesară pentru a angaja personal calificat.

Prin urmare, pacienţii apelează la infirmiere aflate în situaţie ilegală, adesea imigrante necalificate. Un oficial de rang înalt a declarat că, în opinia sa, jumătate din serviciile de îngrijire sunt prestate de 18.000 de persoane aflate în situaţie ilegală. Cele mai multe sunt imigrante fără pregătire de specialitate, originare din ţări precum România, Bulgaria sau Georgia.

Infirmierele ilegale pretind în general că sunt membri ai familiei sau angajaţi mai vechi ai pacienţilor. În realitate, agenţiile care le angajează pe aceste femei trimit bărbaţi în spitale pentru a distribui cărţi de vizită care oferă 12 ore de îngrijire pentru 50 de euro. O infirmieră cu contract costă aproximativ 60 de euro pentru şase ore, iar pacienţilor cu asigurare li se poate deconta aproximativ o treime din cheltuieli.

Persoane din afara spitalelor aduc de asemenea scaune, pe care le închiriază rudelor pacienţilor atunci când vin în vizită, sau chiar televizoare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro