Mergi la conţinutul principal

Golgheterul Ligii a 2-a este din nou în vizorul lui Dinamo

• atacantul brăilean de 23 de ani, Valentin Robu, a fost desemnat jucătorul Ligii a II-a în luna octombrie • Florentin Petre, fostul antrenor al Daciei Unirea, îl vrea în curtea ”câinilor roșii” • fotbalistul crescut de Dacia Unirea, acum la Metalul Buzău, a mai fost ”curtat” de Farul, Petrolul sau Sepsi

 

Crescut la Dacia Unirea Brăila, Vali Robu, un atacant cu evoluții foarte bune în campionatul Ligii a II-a, a ajuns repede revelația Metalului Buzău.

În campionatul anterior, brăileanul a reușit să marcheze 10 goluri și aceeași bornă a atins-o deja în actualul sezon, după doar 13 etape.

În acest sezon are evoluții foarte bune, el fiind declarat jucătorul Ligii a II-a în luna octombrie, la egalitate cu Cristian Măgerușan, de la ASA Târgu Mureș.

Valentin Robu este vârf de atac, are 1,85 metri, iar pe 23 noiembrie va împlini 23 de ani. Conform portalului de specialitate transfermarkt, este cotat la 250.000 de euro.

În ianuarie, Valentin Robu intră în ultimele șase luni de contract, iar Metalul Buzău ar putea fi mai puțin pretențioasă la negocieri de această dată. Dinamo nu a lansat încă vreo ofertă formală pentru jucător, însă numele său este vehiculat printre jucătorii români, de perspectivă, care ar putea să ajungă în curtea ”câinilor roșii” în pauza competițională, Zeljko Kopic fiind de acord cu acest transfer încă din iarna trecută.

 

Dacia Unirea are un procent de 50% din suma de transfer

Vestea îi bucură pe șefii Daciei Unirea Brăila, club care a păstrat un procent de 50% din suma de transfer, dacă acesta se va realiza.

”Știu de la Florentin Petre de interesul pe care Dinamo București îl manifestă față de Vali Robu. Dacă s-ar concretiza ne-ar scoate din necaz, am păstrat un procent de 50% din valoarea transferului. Vali este un copil extraordinar, oricând poate face pasul în prima ligă, de el depinde”, ne-a declarat Vasile Popa, președintele clubului Dacia Unirea.

 

Vali Robu a debutat în Liga a II-a la 15 ani

Jucătorul a debutat în Liga a II-a la Dacia Unirea, în 2019, la vârsta de 15 ani, într-o partidă susținută de formația brăileană în retur, la FC Argeș. La acel moment, antrenor principal la Dacia Unirea era Florentin Petre, iar secund Marian Samuilă. Antrenorul secund a văzut în Robu un viitor mare fotbalist și l-a promovat de la echipa de juniori la formația de seniori cu toate că Florentin Petre a văzut în atacant un jucător încă firav.

Însă Vali Robu a profitat de șansa avută. Dacia Unirea a retrogradat din Liga a II-a, dar Robu a rămas titular la echipa fanion a orașului Brăila. El s-a remarcat în Liga a III-a și ulterior, în 2024, a făcut pasul la Metalul Buzău, formație cu care a promovat vara trecută în Liga a II-a.

 

Marian Samuilă: ”Alți doi jucători de la Dacia Unirea Brăila pot face pasul în fotbalul mare”

Clubul Dacia Unirea mizează în acest campionat al Ligii a III-a pe juniori din propria pepinieră. Deși unii au vârste fragede, ei deja sunt considerați urmașii lui Robu. Este vorba despre Aurelian Marcu și Ștefan Constantin.

”Mai avem copii care vin din urmă și cu reale calități, care pot face pasul în fotbalul mare. Marcu și Constantin sunt doi dintre aceștia. L-am văzut pe Robu la 15 ani, la același nivel sunt și acești doi fotbaliști”, ne-a declart antenorul Marian Samuilă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro